Now You See Me – Şi când aplaudăm şi noi?

Manipulare din belşug, frate, eşti dus de nas până nu mai ai aer, în ultimul film al lui Louis Leterrier. Atâta scamatorie, cu twist-uri duble şi triple, cu perverse de pe târg, cât n-au toate blockbuster-ele verii la un loc. Şi, pe motivul ăsta, o fi chiar cel mai distractiv film al sezonului.

Din păcate, cam atât. În grija lui (prea orgolioasă, parcă) de a fi cu plot-ul „mereu un pas în faţă”, vorba unuia dintre personaje, scenariul uită de orice altceva. Mă rog, aproape orice altceva, fiindcă da, mai sunt ceva dialoguri haioşele, printre care Woody Harrelson, „mentalist” şi hipnotizator, strecoară replici dibace. (Cum încearcă el perifrastic să ajungă în chiloţii colegei de echipă, de exemplu…)

Avem trei tipi ş-o tipă: Daniel, un street performer (Jesse Eisenberg), Merritt (Woody), un Houdini feminin pe nume Henley (Isla Fisher) şi o mânuţă-iute, Jack (Dave Franco). Respectivii sunt adunaţi într-o cameră de hotel sordidă şi puşi în faţa unor holograme de SF, care arată bine, dar habar n-avem (nici chiar la final) cum dreaq au fost făcute. Li se dă o misiune, ale cărei date sunt dezvăluite mai târziu, în punctele-cheie. Un an mai târziu, cei patru „horsemen” (hm…) „sparg” live bănci aflate la jdemii de km, implicând publicul şi răsplătindu-l cu o ninsoare de bani. FBI-ul se inflamează, apare problema (frumoasă, dar nu exploatată suficient): dacă-i truc, sunt nevinovaţi, dacă-i magie pe bune, puneţi-le cătuşe. Urmează urmăriri, detectivul cu misiunea cade mai de papagal ca Tom în Tom & Jerry, timp în care îşi pune muşchii la contribuţie şi Thaddeus Bradley (M. Freeman), un deconspirator de trucuri. Şi ca să dea şi-un pedigree (sau o fi tot vreo farsă?) la întreaga scamatorie, scenariştii bagă şi Ochiul lui Horus cu legenda lui.

După ce se aşază toate (multele) wow-uri, încep să se decanteze niscai întrebări (a se citi nedumeriri, frustrări), la nivel de motivaţii personale ale personajelor şi la cel al împărţirii simpatiilor.

Până la urmă, la întrebarea din titlu aş răspunde fără să mă gândesc prea mult: aplaudăm tot filmul, mai puţin la genericul de final.

Notă: 8