Oldboy (2013) – Not old enough

Oldboy (2013) – Not old enough

Evident, provocarea era supremă: în chiar nucleul ei, povestea e mult prea neverosimilă și prea disturbing pentru spațiul (filo)american. Muream de curiozitate: va modifica Spike Lee scheletul, va transforma o tragedie – foarte aproape de cele antice – într-un thriller? Dacă nu, cum va rezolva conflictul principal, care este unul la nivelul conștiinței morale? Nu mă așteptam ca Lee să încerce măcar să se apropie de subtilitatea și poezia lui Chan-wook Park, autorul primului Oldboy (2003). Dar ce i-a ieșit… Vai.

Să încercăm rapid un sinopsis. Joe Doucett (Josh Brolin) este un golănel șmecheraș lipsit de scrupule și plin de dușmani. La un moment dat e răpit și încuiat într-o cameră ca de hotel. Aici își va petrece următorii 20 de ani, între 93 și 2013, urmărind la televizor cum se succedă președinții, cum e căutat pentru omorârea fostei neveste și folosind volumele din Britannica pe post de gantere (lol). Pe lângă asta, clocește gânduri de răzbunare și îi scrie scrisori fiică-sii, pe care nu se știe dacă le va citi cineva în afară de el. (Aici e unul dintre puținele puncte în care există o diferență față de filmul din 2003. Ar mai fi cel legat de motivația antagonistului – infinit mai slabă decât în primul.) Apoi, Joe „scapă”, dar continuă să fie hăituit.

Am văzut două filme în paralel: Oldboy făcut de Lee și, derulat în background-ul minții, cel de acum 10 ani. Deși m-am înarmat cu așteptări pozitive, am avut parte numai de dezamăgiri. Cel nou mi-a lăsat impresia de tragedie shakesperiană repovestită celor mici de către o învățătoare senilă. Sorry.

Sunt atâtea chestii care nedumeresc și frustrează, că nici nu știu de unde să încep. Ah, iată ceva banal: de ce „Oldboy”? În filmul lui Park se înțelege de ce: la un moment dat, Dae-su îi spune – cu ironie amară – iubitei: „Să te rogi așa: Doamne, data viitoare lasă-mă să întâlnesc un bărbat mai tânăr.” În cazul de față, n-ai niciun clue, în afara faptului că tipul e cu 20 de ani mai în vârstă când iese din „închisoare”.

Umorul, ironia (prezente în OB din 2003 chiar și în situațiile dramatice) lipsesc. Sentimentele au fost stoarse de aproape orice urmă de viață. Coloana sonoră e soporifică (spre deosebire de cea din 2003, unde se zbuciumă viorile lui Vivaldi), imaginea e banală, cu excepția a patru, cinci cadre pe care nici măcar nu le-a plagiat cum trebuie (subtilul travling circular prin ploaie în jurul cabinei telefonice în timp ce Dae-su e răpit e înlocuit cu un cadru stupid, care seamănă de departe, dar n-are nicio valoare). Faza cu geamantanul în care se află Joe, lăsat în mijlocul câmpului și cea în care acesta își amintește ce s-a întâmplat în liceu sunt nu numai furate, dar și total aiurea, dând o notă de stranietate stângace într-un film care se vrea realist. Iar celebra bătaie de pe holul lung? Asta să zicem că nu-i plagiată, că-i o parafrază, dar zău dacă nu-i slăbuță tare.

Și, cel mai grav: răsturnarea de situație din final nu suportă și răsturnarea de optică, așa cum e realizată, într-un mod absolut genial, la Park. (Ca să nu spoilerez, spun doar că e vorba de schimbarea percepției asupra relației protagonist-antagonist.) E ca și cum scenaristul lui Spike și Spike însuși ori n-au înțeles ce era cu adevărat important, ori s-au gândit că și așa poveștile seamănă prea mult. Păi, seamănă, iar acolo unde nu seamănă, OB de acum are rezolvări proaste.

Oldboy cel din 2003 e un film uriaș cât viața toată: trebuie să-l vezi de cel puțin trei ori cu atenție ca să-ți dezvăluie o parte din frumusețe. Comparabil cu el, OB de acum e un dezastru. Firește, raportându-l la oboselile care circulă în ultima vreme, poate fi considerat de către mulți chiar refreshing.

nota_6Notă: 6

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult