Pain & Gain – Durerea doare!

După ce a zgândărit ani la rândul fantasme (pre)pubere cu giganţii lui de metal, Michael Bay a redus macheta la scară umană. Aici lucrurile nu par să fie foarte diferite: în loc de roboţi cretinei, avem un trio de oligofreni în carne şi oase (interpretaţi mai mult decât credibil de Wahlberg, Dwayne şi Anthony Mackie). Trei umflaţi, cu un singur creier, cel al lui Daniel „I believe in fitness” Lugo (Mark Wahlberg), care, frustrat că e a god in his own mythology ignorat de pleavă, vrea ce i se cuvine: o viaţă îndestulată şi asezonată cu respectul celor din jur.

Convertit, fără mari dureri, la religia motivaţionalistă, Lugo devine proaspătul posesor al Secretului, livrat de asiaticul Johnny Wu, despre care ar fi trebuit să-şi dea seama că e un şarlatan, având în vedere că are braţul ca o grisină. Dar, în fine, te pui cu entuziasmul omului? Secretul e: be a doer, not a don’t-er. Înainte să faceţi mişto, căutaţi-vă pe facebook-ul personal de panseuri similare, citate din personalităţi răsunătoare…

Lugo e un leader în adevăratul sens al cuvântului. Şi nimeni din film nu-i demonstrează că se înşală – fiindcă n-are cum. Principiile lui sunt beton, precum pectoralu’. Iar logica lui de bază nu e cu nimic mai slabă decât cea a unui Raskolnikov. „Cred în ce vreau, iar universul mă ajută (e o credinţă, n-ai cum s-o verifici, doar îţi dă direcţie). Nu pot să fac bani decât sechestrându-l pe bogătaşul ăla jegos. Acţiunea mea e justificată.”

Luând de bun ce-au văzut prin filme, băieţii îl răpesc pe Victor Kershaw (Tony Shalhoub), pentru a-l obliga să le cedeze averea prin două trei semnături. Ăsta se dovedeşte mai rezistent şi încăpăţânat ca Winnetou pus la stâlpul caznelor, dar până la urmă cedează. Doar că drumul celor trei spre capătul visului american se dovedeşte mai încâlcit şi mai plin de primejdii decât labirintul cretan.

Da, miezul e tragic, pesimist,nihilist, satiră la adresa visului american (de îmbogăţire). Pe deasupra lui însă, s-au turnat straturi groase de comic. Negru. Foarte negru şi neobişnuit, tocmai fiindcă, de sub straturi transpare seriosul (şi mai eşti şi avertizat că e după fapte reale). Poate că Michael Bay nu reuşeşte să-l acopere complet, poate că pur şi simplu n-a vrut asta. Din păcate, e o chestie care derutează şi irită. La minusuri aş mai pune faptul că n-ai cu cine să empatizezi, să te identifici, deşi ar fi cazul. Nici măcar cu personajul lui Dwayne, uriaşul cu IQ-ul invers proporţional cu circumferinţa braţului, îndrăgostit de o româncă stripăriţă, Sorina Luminiţa, care, mai proastă chiar decât el, îl crede că e agent CIA. (Iarăşi, caricaturizarea ajunge să frizeze neverosimilul…)

Excelente, câteva secvenţe. Printre ele, cea în care Lugo dă lecţii unor mucoşi din cartier de cum-merge-viaţa-de-fapt şi ce trebuie să faci ca să ai o gagică precum Luminiţa. Excelent dialogul, în general, excelente voice over-urile personajelor (povestea e spusă de fiecare pe rând, ceea ce e logic, cumva).

Pain & Gain e o fabulă: în loc de animale, are culturişti. În plus, nu e o comedie la care să zâmbeşti. Ori râzi în hohote, ori te încrunţi. Poate te simţi vizat, poate jignit (care eşti culturist, evreu, româncă, pitic sau chihuahua). Sfatul meu: luaţi-o ca pe o comedie cu proşti, nu ca pe un Elogiu al Prostiei. E una dintre cele mai tari comedii de situaţie din ultima vreme.

Notă: 7.5