Poltergeist (2015) – Repetiția, mama sperieturii?

Poltergeist (2015) – Repetiția, mama sperieturii?

După cum, probabil, deja știți, sus-numitul film este un remake după celebrul Poltergeist (1982), un succes în epocă, datorat calității (poveste, efecte), dar și, din nefericire, morții, la un interval de câțiva ani, a celor două actrițe din rolurile fetelor.

Primul lucru care trebuie menționat e că vechiul Poltergeist, așa cum e el, cu înfruntare înverșunată cu forțele de dincolo, viclene teroriste, rămâne unul dintre cele mai kids/ family friendly dintre toate horror-urile. Deși Spielberg și-a dorit un „evil twin” al lui E.T. (1982), apetența lui pentru a da lecții morale implicând universul copilăriei a îmblânzit contururile unui antagonist, care, la un moment dat, din câte ne amintim, predă ștafeta adevăratului antagonist – capitalistul american lacom. Poltergeist-ul din 2015, în ciuda a ceea ce mă așteptam, rămâne surprinzător de tributar vechii variante: în mare, e păstrată seninătatea caldă a vieții din suburbiile spielbergiene, relațiile intrafamiliale sunt, iarăși, destul de departe de ce știm din „realitatea” imediată. Noua poveste încearcă zadarnic să aducă o notă de „realism” făcându-l proaspăt șomer pe capul familiei: drama lui nu convinge, e un apendice inutil. Familia Bowen este o familie funcțională în cel mai tradițional mod.

Cu excepția tehnologiei (în măsura în care aceasta are ceva de spus în poveste), scenariul păstrează mai mult de 70% din vechiul script. Familia Bowen (soț, soție, trei copii) se mută în noua casă (singura pe care și-o pot permite). In no time, mezina, Maddy, începe să vorbească cu dulapul, apoi cu televizorul, se petrec paranormale în preajma copiilor, fapt de care adulții (în ignoranța lor, specifică filmelor spielbergiene) nu sunt încă avertizați. Când în sfârșit se prind de ce se întâmplă, e prea târziu: copiii au fost atacați „sălbatic”, iar năpârstoaca a dispărut în lumea de dincolo, care-i la doi pași, dincolo de dulap.

Toate sunt la locul lor: copacul buclucaș, clovnul de jucărie, lingurile îndoite, televizorul fără transmisie (doar că acum e ditamai plasma), furtuna, frânghia etc. Normal, nu putea lipsi noua tehnologie: tableta (pe care băiatul se joacă cu zombies, cum altfel) și… drona (a cărei funcție în poveste nu e greu de ghicit).

Vecinii din ‘82 au fost trimiși la plimbare (una dintre puținele îmbunătățiri), șeful polter-ilor („the Beast”), la fel (aici e discutabil), în timp ce exorcista pitică (Zelda Rubinstein) este înlocuită cu un star tv care ține o emisiune cu bântuiri. Tot zbuciumul, aparent contradictoriu (și care dădea o trăire intensă acțiunii în ‘82), rezumat la line-urile „stay away from the light”, „run to the light, baby”, „do not go into the light”, este, în 2015, aproape suprimat, ca pentru o mai mare coerență și soliditate a scenariului. Eu cred că tocmai în aia consta frumusețea primului P. Pe lângă asta, scenaristul remake-ului, tot din considerente logice (cu sau fără ghilimele) a schimbat scena salvării: în primul P era vorba de o (re)naștere simbolică (cu ceva care aducea a lichid amniotic).

Surprinzător, dar în ‘82, efectele sunt, pe alocuri mai impresionante, cu atât mai mult cu cât intuim ce mijloace (rudimentare) au fost folosite. Pe lângă asta, puse în paralel scenele scary, pe locul întâi în topul meu rămâne faza din ‘82 când mama întinde mâna spre televizorul puricos din care fetița spune „I can’t see you, mommy” (de fapt, unul dintre cele mai brrrr momente din istoria horror-ului). Iar faza cu mami alergând spre ușa dormitorului cu probleme, în timp ce ușa se depărtează (prin efectul dolly-zoom) nu are egal. (Probabil cel mai frumos, mai încărcat de dramă și sens dolly-zoom din cinema.)

Nu înseamnă că P 2015 n-are micile lui momente de glorie: umbra fetiței, proiectată pe perete de o veioză aruncată la pământ (o ilustrare frumoasă a lui „între lumi”), glumele clever pe marginea line-ului din ‘82, „this house is clean” și altele, pe care vă las să le descoperiți.

Privitor la întrebarea din titlu, chiar nu pot să dau un verdict. În general, nu sunt nici pro, nici contra remake-urilor. Unele sunt bune, altele mai puțin. Dacă Poltergeist putea să fie un remake mai bun? Greu de zis. Până la urmă, să facem abstracție de origini. Poltergeist-ul nostru e un horror light care livrează destule frisoane și emoție, iar membrii familiei sunt foarte simpatici (cea mică e la fel de dulce ca cea din ‘82). După mine, poate fi văzut fără probleme și de copii în vârstă de 10 ani.

Notă: 7

nota_7.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult