Rango – Johnny Depp, umbli cu şopârla!!!

Rango – Johnny Depp, umbli cu şopârla!!!

Ia să vedem… Cum e mai corect? „Sunt Rango, deci sunt erou”, sau „sunt erou, deci sunt Rango”? Ambele variante sunt corecte şi ăsta e doar unul dintre giumbuşlucurile sofistice pe marginea scenaristicii pe care băieţii din spatele filiformului personaj le efectuează în timp ce îl fac şi desfac pe cameleon sub ochii noştri uluiţi.

Că aveam şi io o întrebare: trăi-v-ar, ce e Rango ăsta?! Că în film îi zice „lizard”, dar are telescoapele ca cameleonu’ (na, că nu pun „ca şi”, d-al dracu’)!

În fine, cameleonu’ e şi el şopârlă. Şi să nu ne agăţăm în termeni. Cu toate că e important: pe lângă că năpârleşte ca orice şopârlă şi că-şi vede coada fără să întoarcă capul, cameleonu’ are binecunoscuta proprietate de a face feţe-feţe – chestii de identitate, ce ştim noi… Măi, să fie… Câte filozofeme încap într-un desen animat fără să plictisească mucoşii? Rango e dovada animată că, vorba maneliştilor: fără număr, fără număr!

Plăpândul Rango e 3 in 1: personaj principal, protagonist şi erou (orice boboc într-ale filmului învaţă să le deosebească, sub ameninţarea cu dispreţul din partea „cunoscătorilor”). Cucuvelele care-i cântă a pieire sunt off the road, aşa că sunt şi nu sunt personaj principal. Ba, uneori, te gândeşti că lumea de dincolo de parcela de pustie a guşterului e creaţia, proiecţia voinţei lui.

Metaforele (literare şi vizuale) ţâşnesc vioaie prin fisurile barajelor stabilite de teoriile clasice ale scenaristicii. Băieţii nu se încurcă: lucrează pe layere arhetipale, jucându-se cu ele. Acolo unde alţii au renunţat să mai caute apă în ariditatea marilor scheme, refugiindu-se pe la periferiile genurilor, ei ridică valul unui story fresh şi refreshing.

Câte piei or fi schimbat creatorii simpaticei năpârci, numai ei ştiu şi Creatorul lor. Fiindcă Rango nu numai că musteşte de înţelepciune cinematografică, dar e şi extremely funny & highly entertaining. O combinaţie între comedie cu antierou pus în situaţia de a fi escroc, western clasic, Chinatown (problema apei), The Village (civilizaţia de dincolo de gard), cu un Johnny Depp mai cameleonic ca niciodată (că-ţi vine să te-ntrebi dacă ăştia cu vocile n-or fi şi ei înlocuiţi de cascadori când e cazu’). Johnny, ţi-ai spălat păcatele din The Tourist!

Şi: imaginaţie. Dacă îmi cereţi un exemplu de imaginaţie cât mai apropiată de ce înţeleg eu prin asta, o să-l dau exemplu pe Rango, nu pe Shrek. Nu e o imaginaţie destinsă, relaxată, care să zburde pe câmpiile posibilului. Dar e o imaginaţie matură, călită în exerciţii grele, care creează tipuri solide, atât de solide, încât nu le uiţi multă vreme.

Pe lângă toate upgrade-urile de mai sus, Rango deţine un umor din material fin, care-ţi provoacă cel mai sănătos râs, fiindcă te gâdilă adânc în inteligenţă. O ţestoasă-primar într-un cărucior cu rotile? Asta e pur şi simplu genială!

Concluzia: Rango se arată a fi un număr de acrobaţie primejdioasă pe mai multe niveluri, dar cu un final perfect. Şi, dincolo de lecţia de virtuozitate, e vorba de un film emoţionant. Tot entuziasmul nostru, Rango!

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult