Red Lights – Psychic-cu-de-toate, de zici că-i Antichristu’, frate!

Chiar aşa: Simon Silver (un de Niro retras de la pensie) îndoaie linguri, ghiceşte, operează de apendicită, zboară, aruncă cu păsări moarte în duşmani (pe care-i şi reduce la tăcere din când în când, dar ai dovezi?!) şi, peste toate astea, e filozof. Pfff… Să dea Harry Potter cu protego totalum în jur, nu alta! Iar doi deştepţi cu studii (jucaţi de S. Weaver şi Cillian Murphy) se mai îndoiesc (pe alocuri) că tipul ar fi şarlatan! Să nu mai zicem de mulţime şi… de noi.

Deci, daţi-mi puterea să cred… Sau faceţi-mi un truc magic, puneţi-mi mescalină în cafea, hipnotizaţi-mă cu nişte zerouri distincte pe un cec sau cu ajutorul unei franţuzoaice drăgălaşe în rol de Agent Provocateur, că altfel nu pot să văd în filmul ăsta un film nici măcar decent. Şi cică magia e în ochii privitorului…

De câtă candoare trebuie să fii capabil să nu ţi se pară nimic suspect la o fază precum următoarea? Margaret Matheson (Sigourney Weaver) îl face praf pe ditamai academicianu’ aratându-i cum l-a păcălit unu’ care se dădea telepat citind cartonaşele în reflexia ochelarilor lui. După părerea mea, o scenă (şi nu e singura de nivelul respectiv) care trimite filmul în categoria B automat… Pentru treaba asta fiind de un mare ajutor şi dialogurile din cartonul cel mai gros.

Dar marea tristeţe a show-ului stă în structura întregului. După două acte lungi cât ziua fără bere, se încordează pe un fond paranormal-horror câteva twist-uri, dintre care, cel mai dihai se vrea cel de final, care le dă peste cap pe restul. Un fel de ejaculare fără erecţia de dinainte. E o festă, mai degrabă decât o surpriză. În plus, te uiţi înapoi şi îţi dai seama că lucrurile se potrivesc cum ţi se potrivesc nişte pantofi cu trei numere mai mari.

Aş minţi să spun că îmi pare rău pentru de Niro. De când îl văd în producţii gen Fockers şi, în rest (cu excepţia, poate a rolului din Stone), în nimic memorabil, nu mă mai aştept la mare lucru de la el. Ce-i drept, nici nu-i vina lui că, în finalul apoteotic al lui Red Lights i s-a dat o scenă de stand up, care se vrea grotesc-tragică, dar e mai mult comică.

Cu distribuţia respectivă, ar fi putut fi un thriller psihologic bunicel, pe confruntarea dintre echipa lui Weaver şi cea a lui Silver. (Dar ca să fi fost cu adevărat bun, ar fi trebuit să se renunţe la ideea de Silver ca showman influent: cine dă, în realitate, doi bani pe aşa ceva când îl ştie pe Dynamo ce face?! Sau Silver să rămână doar vindecător…). Sau, comprimat, putea fi un episod OK din Twilight Zone. Din nefericire, e doar un thriller cu accente paranormale, din care nu rămâi decât cu nedumeriri şi nici o întrebare care să-ţi deschidă mintea. În ce mă priveşte, lui Red Lights nu i-aş da undă verde.

Filme ca lumea pe aproape ca tematică: The Sixth Sense (nu zic de ce, dar cei care totuşi vor să vadă şi RL o să înţeleagă), The Prestige, The Awakening.

Să sperăm că regizorul şi scenaristul Rodrigo Cortés o să se întoarcă la subiecte mai puţin megalomane, precum în Buried (2010), unde s-a descurcat foarte bine.

Notă: 6.5