Ride Along – Un fel de Garcea negru

Cam așa… Și ascultați aici profeție: în Ride Along 2, dacă n-o să bage scenă cu Kevin Hart „deghizat” în femeie, atunci o să bage în 3.

La HW ar trebui să se tipărească o revistă (măcar) trimestrială gen Clișee noi (sau „folosite de mai puțin de 5500 de ori”, sau „nefolosite în ultimii doi ani”), ca să aibă bieții scenariști de unde să se inspire, să nu-și mai piardă vremea căutând. În fine, clișeele sunt cea mai mică problemă în – să-i zicem – filmul de față.

Să-i dai un rol principal lui Kevin Hart e o tortură. Pentru spectatori. O oră jumate de pițigăială isterică? Amuzant? Nu. Epuizant. Chiar și în dialog (care dialog?!) cu morocănoșenia ofticoasă a lui Ice Cube. Fiindcă ambele partituri sunt monotone (atunci când nu sunt doar enervante), ca display-ul sonor al pulsului unui decedat.

Ben Barber (Hart) e un wannabe-cop, „antrenat” pe jocuri video, pe care uneori (ca băieții) le preferă gazelei de iubită-sa. Când nu se joacă, face bancuri „subtile” cu scule negre, pe care tipa le gustă fascinată. Cam la asta se reduce relația lor. Și la dorința de a se căsători, doar că le trebuie binecuvântarea fratelui ei. Ca să se facă punte spre acțiune, avem următoarea problemă: „Vrei să te însori cu soră-mea? Atunci trebuie să-mi dovedești că poți s-o aperi. Te iau în misiune.” (Silly, dar, în fine, e o convenție, o accepți.) Întrebarea mea e: atunci de ce mai era nevoie ca Ben să-și dorească să devină polițist? Pentru situațiile fish out of water, aspirația lui nu face decât să dilueze savoarea. Da, era nevoie să aibă niște „cunoștințe” „teoretice” care să intre în conflict cu realitatea, dar ale lui oricum sunt de nivelul unui preșcolar care a văzut 3-4 filme polițiste.

Pe scuza că-i mai mult comedie (oare?), RA asamblează (prost) acțiunile cele mai stereotipe posibil: „confruntarea” micuțului Ben cu bikeri, cu un puști obraznic-și-mai-isteț-decât-el, întâlnire într-un depozit pentru o tranzacție care se lasă cu împușcături etc. În acest context, referirile la filme precum Training Day îți lasă un gust amar.

Ceva ce ar putea trezi interesul spectatorului român e, bineînțeles, apariția lui Dragoș Bucur. Dragoș se descurcă bine într-o singură secvență, fiindcă alta n-are (deși, conform logicii poveștii, ar fi fost cazul să da). E poate singura bucată unde thrill-ul e cât de cât OK.

Cei care se așteaptă la un nou Bad Boys vor fi dezamăgiți.  În schimb, fanii comediilor cu melanici ar putea găsi ceva desfătare în această producție.

P.S. Asemănarea cu Garcea nu era una depreciativă. Doar că, după mine, au trăsături comune.

Notă: 5