rogue-one-a-star-wars-story-poster.jpg Cel mai matur, mai încrâncenat, mai sumbru, mai dezvoltat la nivelul detaliilor (tehnice), cu probabil cea mai spectaculoasă intrare a lui Vader (că voiați să știți) din toată seria SW, RO este în același timp, așa cum îl arată titlul, destul de rogue (în sens de pe cont propriu) față predecesoare, atât în literă, cât și în spirit. 

În primul rând, în acest spin-off/ prequel la A New Hope, în care e vorba de niște rebeli în căutarea planurilor Stelei Morții, lipsesc romance-ul și momentele de comic relief: nu mai avem cupluri care să destindă atmosfera, ca Han Solo-Chewbacca sau R2D2-C3PO. Rebelul Cassian și droidul strateg K-2SO au câte un dialog în care abia se strecoară, în focul luptei, vreun line la care să zâmbești, dar nu să râzi din toată inima. 

Apoi, filozofia Forței e abordată pieziș, cu prudență, dar într-un mod care intrigă și deschide o cale de speculație nouă – un punct în plus. Lăsându-l deoparte pe Vader și capacitatea lui de-al sufoca pe oricare derbedeu obraznic, Forța e prezentă mai mult în faptele de credință. 

Spre deosebire de A New Hope, cultul Forței e mai puțin luat în derâdere, cât trecut sub tăcere. În cuplul de luptători ai Rebeliunii Chirrut-Baze, primul crede cu fanatism, în timp ce al doilea face mișto (o singură dată) de tovarășul lui, doar că din atitudinea lui transpare respectul, admirația. Interesant (și, zic eu, profund) e faptul că, deși își repetă până la obsesie mantra „I am one with the Force, the Force is with me”, Chirrut nu pare să aibă certitudinea ultimă, „cunoașterea” unui Jedi: nu știm dacă a avut un maestru, nu știm dacă abilitățile lui (impresionante) în luptă nu sunt doar rezultatul unui antrenament „profan” și al încrederii în principiul superior (mai degrabă transcendent decât transcendental, de data asta). Ambiguitatea e susținută și de faptul că Chirrut e orb: se ghidează el (doar) după sunet sau e călăuzit (și) de Forță? Atunci când prevestește o posibilă trădare, e vorba de o cunoaștere dobândită pe cale „paranormală” sau doar de intuiția unui războinic trecut prin multe? Într-un moment imediat ulterior, în care interacționează cu eroina principală (prinsul mâinii, o să vedeți despre ce vorbesc), iarăși avem o chestie asupra căreia doar putem specula. Alimentarea acestor incertitudini mi se pare benefică. Conflictul e mai palpitant, iar rezultatul lui e mai puțin previzibil decât în cazul în care suntem siguri pe eroii noștri: a, păi are Forța, le-o trage de n-au aer. (Firește, depinde și de cum pui în scenă.) 

Scenariștii accentuează faptul că avem de-a face cu oameni simpli: Jyn (Felicity Jones), personajul principal, are aceeași raportare la Forță. La despărțire, maică-sa i-a dat o amuletă: are sau n-are puteri „magice” (sau magick-e, să fim mai exacți), nu e așa important. Avem de-a face cu o viziune protestantă a Forței (care e un fel de deus absconditus, iar „mântuirea” se realizează sola fide). Forța este una singură: nu se vorbește de light sau dark side, de echilibru etc. În schimb se subliniază speranța: Rebeliunea e clădită pe speranță, se tot repetă. Suntem la scară umană, unde răul este identificat, prozaic, în Imperiu: avem o misiune, o îndeplinim, ne sacrificăm pentru ea, la nevoie. 

Subtilitățile și un final senzațional salvează filmul de la a fi doar o fugăreală de colo-colo, cu lupte interminabile și tone de informații tehnice, cu mult prea multe personaje, dintre care despre câteva te și întrebi la ce-au folosit. Saw Gerrera (Forest Whitaker), părintele adoptiv și (probabil) mentorul lui Jyn, se anunța mare și tare, dar practic n-aduce nimic consistent în economia narațiunii, ci doar ideea că asta mică, Jyn, tot e lăsată la greu de unii și alții în situații critice și tre să se descurce singură. Povestea lui Galen (Mads Mikkelsen), tatăl lui Jyn, savantul care a construit Death Star, este una pe care am mai auzit-o de mii de ori: n-are nimic catchy. Rebelul Cassian, care o însoțește pe Jyn peste tot, pare să aibă mai multe în minte, dar dezvoltarea personajului e meschină, iar revelațiile, grăbite. Apoi, firul narativ care se chinuie să crească pornind de la villain-ul Krennic (trecând prin Vader) e greu de urmărit: până la urmă, împăratul știe sau nu despre Stea, și dacă nu și dacă da, who cares?

În ce privește imaginea (și cu asta am încheiat): uiți pur și simplu de tine, de sală, de sunetul ronțăitului de popcorn. Hipnotică, mai ales în combinație cu coloana sonoră (vechile laitmotive, dintre care cel imperial, când apare Vader). Ah, acea crash de nave imperiale... Poezie pură. Absolut superb. 

Fanii se vor delecta cu holograme cu mesaje emoționante (ca în New Hope), cu imperial walkers prin junglă și pe plajă, cu „I have a bad feeling about” (întrerupt la țanc, hahaha) și multe altele. 


Notă: 8.5

nota_85.jpg


We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de Stefan | Thursday, 15.12.2016 15:21 Cronica de film

National Cinematografic