Safe House – Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…

Safe House – Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…

…Încă te mai aşteaptă ca să vii, domnu’ villain manipulator de minţi neprihănite. Că ne păcăleşti cu tot felul de trişti, care îi apucă plânsu’ numai dacă aud un ghiorăit de maţe împuşcate la vecinu’.

Păi, noi aşteptam în vizită dacă nu un Hannibal Lecter, măcar un Alonzo Harris (Training Day), că tot ni-l băgarăţi la înaintare pe deja cărunt cârlionţatu’ Denzel…

La prima vedere, Tobin Frost (jucat de Washington, de la înălţimea celor aproape 60 de ani, ştrengăreşte) e un oaspete pe care tre să stai geană să nu-ţi dea iama prin cămările minţii. „I am already in your head”, fraza pe care Tobin i-o azvârle unui mucos de wannabe tough spy (Ryan Reynolds), ne copleşeşte emoţional şi ne face să ne înfundăm în scaune, în aşteptarea masacrului.

Dar, dezamăgire… După ce atât de frumos îşi face intrarea printre gândurile inocentului, răzleţite ca găinile în faţa uliului, marele maestru al combinaţiilor (na, că ne pomeneşte Ostap) îi dă acestuia voie să zburde de capul lui. În timp ce el, într-un fel foarte burghez, îşi caută bârlog, să-şi odihnească bătrâneţile.

Deci, nu poţi să ai încredere în Tobin Frost ăsta. Când ţi-e lumea mai rea, îţi oftează la ureche că şi el e om, că nu-l înţelege nimeni, că toţi a fost câini cu el etc. Iar lui RR îi zice lăcrămos „eşti băiat de comitet, să-ţi trăiască franţuzoaica”. (Care franţuzoaică, tot ce ţii minte din ea e că are un fund drăguţ, dar nimic să nu fi văzut şi în altă parte.)

Povestea (dreasă cu chirpici pe ici colea, să nu plouă prea tare înăuntru) e în modul următor. Matt Weston (RR) e un fel de casnic la o safe house (nush de ce au tradus-o „casă conspirativă”, că nu se strâng paşoptişti în ea, ci tocmai potera). Şi asta hăt, în Africa de Sud. Mai dă cu pămătuful de praf, mai udă florile şi e supărat pe oficiali că în loc să-l facă Superman, l-au pus în rol de Lois Lane. Şi aşteaptă oaspeţi importanţi.

Şi, iată apare Denzel flancat de nişte îndârjiţi puşi pe tortură – cică să scoată de la el 9 ani de spy freelancing, cum, cât, la cine şi de ce a dat informaţii. Când să-l convingă, la uşă clinc, clanc, huz deăr, bang bang. Cei care au intrat fără să se şteargă pe preş în prealabil sunt agenturili străine, cu gând să-i dea lui Tobin să zacă, tot pe motiv de secrete arzătoare. CIA îi spune lui Matt că e timpul să fie Superman şi să-l livreze pe diabolic la o altă safe house.

Între RR şi DW începe o relaţie interrasială care promite ceva duios gen Lecter & Clarice. Doar că scenaristul, după câteva replici bunicele, intră în panică de lipsă de inspiraţie şi strigă „action”. Apoi, când cei doi iar n-au ce să-şi spună, mai umflă un pic intriga şi scoate din mânecă nişte aşi ferfeniţă de cât au fost folosiţi prin alte jocuri. Twistul final nu e numai previzibil, dar alegerea ticălosului din spatele întregii afaceri e mai facilă decât doi ori doi.

Filmul are şi calităţi. Pe lângă joc, regia suedezului Espinosa (din noul val de nordici vânjoşi care ştiu să scuture camera), cu tăieturile nervoase, cu atmosfera sumbră, cu o decentă exploatare a exotismului locurilor, îl pune pe linia de plutire. Sunt şi scene bunicele – cum ar fi cea în care Tobin se uită la Matt cum se chinuie să-i dea unuia sfârşitu’.

Concluzia: dacă nu eşti la zi cu spy thriller-ele şi vrei un film care să nu te pună la eforturi intelectuale intense, merge să-i faci o vizită.

nota_6.5Notă: 6.5 (cum spuneam, regizorul Espinosa o scoate la capăt onorabil, iar Denzel e bun, ce mai, chiar şi aici)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult