San Andreas (2015) – Un fleac, m-au zguduit

San Andreas (2015) – Un fleac, m-au zguduit

Deci, am fost și la 4DX. Cel mai mișto lucru la 4DX sunt comentariile și, în general, starea de spirit din sală. În afară de asta, poți să-ți bălăngăni picioarele în jos (dacă ești înalt, asta e o binefacere). Și am așa o intuiție că dacă-ți duci proaspăta cucerire la un 4DX (poate chiar la San Andreas), îți cresc șansele s-o ai în pat imediat după film (evident, cu condiția s-o saturi de shopping înainte).

Părțile care pe mine m-au cam nedumerit sunt următoarele. Scaunul de sub tine e apucat de tremurici și clătinat și atunci când ești în afara acțiunii, într-un unghi obiectiv (deci, nu alături de personaje/ în pielea lor). Apoi, fumul care iese din colțurile ecranului e din alt film – nu-ți dă/ întărește iluzia. 4DX-ul (ăsta, cel puțin) e rudimentar.

Și acum despre film. După cum vă așteptați, San Andreas e blockbusteru’ care pune capac, din punct de vedere al efectelor, la toate blockbusterurile cu „natură dezlănțuită”. Ce face Tanti aici e ce faci tu dimineața când pui de-un smoothie fresh la mixer. Și mai e și perversă: cum credeai că ai scăpat, o ia de la capăt. Dar știi cum? La fix. Se bucură cutare și cutare că s-au reîntâlnit? Zbaaanggg, pică tavanul, se rupe podeaua, îți cade suportul de pixuri!

Povestea e mai simplă și mai clișeu nu se poate. (Am citit undeva că aceste scenarii, pe care și un licean cu ceva talent le-ar scrie într-o după-amiază, sunt date numai celor aflați pe o anume „the white list”, dar cum ajungi pe lista respectivă nu știe nimeni.) So, avem cap de familie lucrător în echipe de salvare (Dwayne Johnson), în prag de divorț și cu o fată la vârsta la care face ce vrea, deci, trist omu’. Își vede de treabă, dar ce-i în sufletul lui… Plus că mai e o anume dramă din trecut, care, ca să vezi, tre să se rezolve într-o confruntare, congruentă, din prezent. Filmul mizează pe „clasicism” (adică „ieftineală”) pe toată falia.

Există și subplot (wow): Paul Giamatti e un fel de Vergil Hîncu american, doar că el chiar descoperă nuș ce patternuri care duc la predicții – exact când începe să-i joace mobila în jur.

Ray (Dwayne) începe să-și caute familia, cu ce-are și el, elicopter, aeroplan, bărcuță. Fii-sa, Blake, care arată foarte salvabilă (dar nu neapărat de părinți), se adună între timp cu Ben (pretendent) și Ollie, fratele lui Ben, un puștiulică menit să mai destindă atmosfera. Fiecare se caută cu fiecare, iar natura cutremurătoare le bagă obstacol după obstacol. La un moment dat, apar inerentele jafuri – și mă bucuram că văd villain cu față umană, dar neee, tot natura-i fruntea.

Făcut pentru americanul mediu, care probabil e pe el de frică, având în vedere că San Andreas e sub el, filmul redă, cu încăpățânare pedagogică, tot ce s-ar putea întâmpla la un peste 9 pe Richter, inclusiv bomboana de pe tort: tsunami-ul devastator. Între toate aceste imagini „ofertante” nu putea lipsi și un money shot, care tre să fie mai tare decât restul. Și chiar e impresionant. Face tot filmul: se adună acolo întreaga „dramă”.

O să ziceți că e un film violent. Paradoxal, e mai puțin violent decât un Transformers: n-o să vezi mutilări, borș etc. Poți să-l bagi liniștit în categoria family adventure.

Foarte pe scurt, San Andreas e un 4DX care-ți zguduie creierii fără să-ți obosească neuronul.

Notă: 6

nota_6.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult