Sausage Party (2016) – Roagă-te, lasă-te mâncat, iubește

Foarte fresh și cu un termen de garanție care nu va expira prea curând e noua producție a infamilor Seth Rogen & prietenii. Și extrem de spicy, dacă-mi înțelegeți metafora: e mai puțin despre mâncat, cât despre fumat și mai ales, f…ut, f…ut din belșug, în vorbă (aluzivă sau directă), în faptă. Avem la un moment dat și o prelungă orgie între alimente, ca desprinsă din „coșmarul” unui Sf. Antonie din pustiu, care se luptă cu demonii foamei.  

Odată avertismentul lansat – că desenul de față nu numai că nu e pentru copii (infantilii, ca mine, nu intră și ei sub interdicție), dar nici pentru cei cu stomace sensibile, să purcedem la analiza acestei minunății gastronomice. 

Într-un supermarket, pe rafturi foiesc produsele, așteptând nerăbdătoare clipa când vor fi alese și duse acasă, dincolo de the Great Beyond. Cântă și dansează ca într-un musical, doar ca să-și mențină proaspătă speranța. Printre ele, crenvurștul Frank (Seth Rogen) și logodnica lui, chifla Brenda (Kristen Wiig), au un singur vis: să-și unească destinele (să se împreuneze pentru vecie) în fața zeilor, în Paradis. Ei și tovarășii lor se uită cu invidie la tot ce iese cu căruciorul dincolo de ușile glisante. Un borcan de muștar returnat, Honey Mustard (Danny McBride), isteric până la da în apoplexie, oripilat până la a fi incoerent și incapabil să trasmită cu folos ce-a văzut dincolo, nu reușește să le zdruncine credința în minunata viață ce-i așteaptă. Ah, ce ți-e cu teoriile astea ale conspirației, cu invidioșii și frustrații ăștia, nu? 

Dar nu trece mult până să se afle crudul (mă rog, gătitul) adevăr. Barry, un crenvurșt îngrijorat din cauza defectului său (e, din fabricație, mai scurt), ajunge în bucătăria unei gospodine și asistă la… masacru. (Tovarășul lui de spaimă, un alt hot dog, e tăiat în două: scenă din cel mai pur slasher, în timp ce noi, în sală, râdem ca ticăloșii.) Metafizica, viața și planurile de viitor ale lui Barry au fost date peste cap într-un mod brutal. Barry vrea să-și avertizeze prietenii, până nu e prea târziu. În răstimp, Frank a aflat, pe alte căi, mai puțin dramatice, dar la fel de pline de suspans, că tot ce a crezut e doar o poveste. Dar nimeni nu-l ascultă, nici măcar chifluța lui sexy, mult prea spălățică pe creier: Brenda are o singură angoasă, că, odată ieșită din pachet, nu mai e suficient de pură (întocmai călugărițelor din Evul Mediu, care se doreau mirese ale lui Isus). 

Un concept excelent, o execuție ireproșabilă (până la un punct). Personajele evită cu grație clișeele, păstrând însă, ca fond satiric, o joacă pe marginea stereotipiilor etnice: avem o lipie… arab, Kareem, nemulțumit și cârcotaș (căruia i s-au promis 77 de sticle de ulei virgin!), mexicanii sunt gălăgioși și iuți la mânie, indianul este înțelept și cu boală pe biscuiții „coloniști” etc… Stereotipiile, acolo unde există, sunt introduse și pentru o relaxată, plină de haz (cum altfel?) înfruntare de idei: religioase, politice. Ca să nu iei totul în serios, surpriza vine din partea Salmei Hayek, o taco cu tendințe lesbiene: niciodată limba spaniolă n-a sunat mai fierbinte. Modul cum aceasta o curtează pe Brenda le-ar face să se ude și pe cele mai straight tipe. Și, ca să vezi până unde-i duce mintea pe nerușinații ăștia (fumați, cu siguranță), o gumă mestecată, imobilizată într-un cărucior electric și cu voce trecută prin sintetizator, face aluzie, ați ghicit, la Stephen Hawking. Ca și ceilalți, Gum are un rol solid, ingenios: Hawking nu se va supăra, cu siguranță. 

Poate cel mai hilar villain din ultima vreme capătă forma unui irigator… vaginal. Singurul lui scop e să fie dus acasă și folosit de vreo gospodină. Felul în care tânjește la prim-planul unui cameltoe de milfă, care îl ispitește dureros și nedrept, este demențial. Veți afla singuri la ce chestii abominabile recurge pentru a-și vedea visul realizat. 

Un dialog inventiv, sprințar, cu multe, multe organe metaforizate, dezbate, într-un mod infantil, fundamentele religiei, ale manipulării. Ce nu știm poate fi indescriptibil de înfricoșător: să râdem despre asta. Suntem transformați în păpică, precum în Soylent Green sau Cloud Atlas  Nu suntem Neo, să ne luăm la harță cu Matricea, vrem doar să supraviețuim. Ceea ce nu înseamnă că cunoașterea (ce e dincolo de iluzie, „în a patra dimensiune”, cum zice Gum-Hawking) nu e important. Doar că mai bine ne f…tem, e și asta o cale de transcendere. Să ne amintim că ereticii, gnosticii în special, în Evul Mediu, erau acuzați de autoritățile Bisericii că fac sex în grup. Păi, să vedeți legumele și conservele noastre de aici ce orgie au pus la cale. Mesajul nu lasă unor interpretări echivoce: poate e vorba doar de hai să facem ce ne place (în ciuda „interdicției”). 

De când am văzut trailerul, am încercat să-mi închipui cum vor rezolva finalul, având în vedere provocările unui concept neobișnuit și riscant. Nu e genial, dar e o găselniță bună. Poate că băeții au fost fumați când le-a venit toată ideea, dar când s-au pus pe treabă, au făcut-o cu discernământ. Ceea ce nu înseamnă că nu s-au distrat copios: asta transpare din fiecare line. Este un film făcut de prieteni, de oameni care împărtășesc aceleași idei și concepții despre viață. Că sunteți sau nu de acord cu ele. 

Acțiunea (prin crearea obstacolelor) reușește să se ridice un nivel două deasupra mult prea convenționalelor animații din ultima vreme: surprizele pândesc la fiecare colț. Iar când, după o despărțire romanțioasă, apare Meat Loaf (sub formă de conservă!) și cântă „I’d do anything for love”, sala e în hohote. Este poantă la prima mână, ordinară, dar atât de bine plasată!

Pe de altă parte, de multe ori se simte o anumită nesiguranță în scenariu, pe care gag-urile nu au cum s-o ascundă. Iar unele momente-cheie nu au ponderea așteptată. Cu ceva mai mult lucru, putea ieși o capodoperă. Din păcate, nu e. 

Provocator, subversiv, incomod pentru mulți, dezinhibat în ultimul grad, cu the „f” word din abundență, un film mai mult pentru fani. Cei cărora le-a plăcut This is the End  (eu numărându-mă printre ei) se vor desfăta și cu Sausage Party. Lăsând deoparte gusturile (mai tari sau mai delicate), pledez în favoarea lui chiar și numai pentru un singur aspect: e un film care-ți mai dezmorțește creierul, suprasaturat de blockbustere și scenarii trase la copiator. 

Notă: 8