Saving Santa – Moșule, ce fraier ești!

După titlu, zici că Ho-ho-ho e în pericol să se stingă, amenințat de-o mare amenințare (pe măsura domniei sale). Ei aș, e vorba doar de job-ul lui de curier. Desigur, semiologic vorbind, Santa nu-i decât un burtos vesel trecut cu bine de andropauză care se pune la mintea copiilor, aducându-le tot felul de chestii nesănătoase pentru dezvoltarea psiho-somatică armonioasă. Cu alte cuvinte, la întrebarea ce/ cine e Moș Crăciun, răspunsul corect e: Moșu’ aduce daruri multe, la fetițeee și băieți.

Povestea-i în felul următor. Un elf grăscior și pistruiat pe nume Bernard, grăjdar la renii Moșului, vrea să fie primit în rândul inventatorilor. Evident, invențiile lui („geniale”) au mici defecte care îi scot din sărite pe cei din comisie. Dar, dacă asta nu-i de nasul lui, poate că poate să ajungă eroul Polului salvându-și stăpânul. Fiindcă apare un tip c-o mustăcioară à la Clark Gable care vrea să afle secretul (cvasi)ubicuității Moșului în noaptea de Crăciun: cum mama lui poate să aducă la toată lumea atâtea cadouri într-un timp atât de scurt? Și de ce vrea acest Neville Baddington să știe secretul? Pentru că deține o companie de curierat! Josnic mobil.

Ca să salveze toată treaba, Bern se va întoarce în timp de câteva ori cu scopul de a-l avertiza pe Santa – de parcă asta ar fi folosit la ceva (Neville venind c-o armată de indivizi îmbrăcați ca Robocop). Cum va rezolva situația e previzibil încă de la început. Și, deși scenariul e corect și construit cu grijă, povestea e neconvingătoare. Nu respiră „mare”, n-are miză ca lumea. 

N-am râs deloc la desenul ăsta. Cred că am scos fix trei „ho”-uri, la intervale neregulate. Pe lângă că n-are haz (cel puțin nu pentru adulții al căror creier nu e serios afectat), n-are nici personaje secundare drăguțe, așa cum suntem obișnuiți în ultima vreme. Și nici astea principale n-au nimic memorabil sau picant în ele – nici la nivel narativ, nici, din păcate, vizual. Singură Shiny, elfița ajutătoare, e mai simpatică, dar, ca toți ceilalți, îngropată sub stereotipii. Iar Santa nu-i decât un bunicuț (prea) blajin, care e convins că toată lumea e bună. Enervant.

Ceea ce dă cât de cât nerv filmului sunt călătoriile în timp, cu goana contracronometru și diferitele obstacole firești (că nu-i așa simplu să te întorci în trecut și să-l schimbi). Și are culori drăguțe, crăciunești, care atrag mucoșii.

Merge de-un vizionat cu cei mici, ca să nu te spună nevestei că ai stat de vorbă cu crăciunița din mall. 

Notă: 6.5