Season of the Witch – lăsaaaţi vrăjealaaa!!!

Season of the Witch – lăsaaaţi vrăjealaaa!!!

Pot să înţeleg de ce în filme, când careva deschide o uşă, cam uită s-o închidă, de ce, într-un horror, prostălanii mor primii (cu toate că ar trebui să moară ultimii, ca să vedem şi noi că au apucat să „înveţe” ceva) şi alte convenţii, cu sau fără ghilimele. Dar… Nu pot să mă obişnuiesc cu ruseasca americană şi nici cu lătineasca lui Nenea Sam.

Adică, dă-o în brânci s-o dai, personajele lui Mel Gibson vorbesc de câţiva ani încoace două limbi moarte pe care nu le mai vorbesc nici cinşpe inşi în viaţă (e drept că, la accent, n-aş băga mâna în foc), iar un production ortoman ca Season of the Witch, în cele trei-cinci minute destinate limbii lui Romulus ş-a lui Remus, nu e în stare să te aburească într-o latină mai credibilă?!

M-am luat cu mărunţişuri, miserere… De fapt, dezastrul cinematografic intitulat Season of the Witch are proporţii apocaliptice pe tot cuprinsul, întinsul, de-a lungul, de-a latul lui – ar putea chiar să lanseze o modă în sensul ăsta. Îl derulez în minte şi de fiecare dată când îi dau play, mă mai împiedic de-o ghiduşie…

Deci, n-o să mă iau de Nicky (ici işea cu nişte ridicoli zulufi à la Lancelot), că nu mai avem de mult ce să ne spunem. Nici de Perlman, pe care îl stimez în continuare, măcar pentru La cité des enfants perdus şi Hellboy. (Oricum, de el m-aş fi luat doar că pentru că s-a băgat în chestia asta…)

Am zis „apocaliptic”? Figură de stil, nu vă speriaţi. Singurul lucru naşpa care vi se poate întâmpla este să căscaţi de plictiseală până vi se dizlocă maxilarele.

După o scurtă introducere cu spânzurat de vrăjitoare (a cărei utilitate tre s-o ghiceşti undeva spre final), începe trecerea în revistă a unei epopei care, în trei deu’ ei, e muuult sub Lord of the Rings. Păi, nene, au trecut nişte anişori, n-ar trebui să ne încadrăm în nişte standarde – ca să nu spun de un pic de progres?

Acum 7-8 ani, am văzut Swordfish al lui Dominic Sena (regizorul sus-numitului), care, pe mine – sincer –, chiar m-a entuziasmat. De ce n-a continuat pe linia asta, şi a ajuns să pună în peliculă un film de nivel Hallmark, dar cu pretenţii de superproducţie? Ideea nu e rea, dar story-ul e ca un beţiv încăpăţânat în căutarea unei sticle pe care „ştie” el că a pus-o bine.

And the winner is… Dialogul. Care este antologic. Nici dacă ar fi fost parodie nu i-ar fi reuşit atât de bine. Exemple? Hai, unul-două, să nu ne întindem în spaţiu-timp… După ce „dezertează” (că nu ştii exact ce fac, având în vedere că nu te pun la curent cu regulamentul de-atunci), Behmen (Cage) & Felson (Perlman) au dialog ceva de genul: „Iată nişte capre…”. „Hm… Sunt singure… Oare de ce?”… „Cine ştie… Hm… În sfârşit, iată un oraş…”. Doi: glumă americană între doi buddies: „Ce-i cu mirosul ăsta?”… „E de la tine, prietene.” (Cage şi Perlman probabil că borâseră când au citit replicile, astfel că dialogul a avut un suport natural…)

La un moment dat, fellow-şii, care tre să ducă o scârbă de vrăjitoare într-un alt oraş, îşi urnesc ei forţele să treacă o punte fragilă. (Închid ochii la clişeul de film chitit pe aventură sub anul 1800, OK…) Aici ar fi singurul moment care ar putea concura la capitolul moment dramatic de pus în trailer. Din păcate, după momentul ăsta, Sena, epuizat, nu-şi mai revine. În ce vă priveşte, dacă vă recuperaţi greu, evitaţi Season of the Witch.

P.S. Claire Foy (vrăjitoarea) e simpatică… Aşteptăm roluri remarcabile. 😛

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult