Secret in Their Eyes (2015) – Ochii văd, inima cere

Secret in Their Eyes (2015) – Ochii văd, inima cere

Că-i cu love love implicând o Nicole Kidman la fel de păpușă de porțelan ca acum 12 ani. Nu e zbucium ca-n original și nici nimic poetic, dar nici n-ar fi ăsta scopul. STE e remake după un thriller argentinian din 2009, ultralăudat, drept urmare, există automat tendința, în zona critică, să calce pe cap pe cei care au îndrăznit. În ce mă privește, dacă-l compar cu alte remake-uri, gen dezasssstrul de Oldboy ( ), păi, ăsta de acum chiar e decent. Firește, s-ar putea spune că e doar inutil, dar și aici aș avea de obiectat: e inutil în măsura în care orice remake e inutil, și apoi, există și public mai puțin spaniolofil, care, de pildă, are probleme cu școala de actorie din spațiul cultural respectiv, total diferită de altele.

Pe Nicole (aici, Claire) o iubește cu iubire platonică-neîmpărtășită un negru din subordine, Ray (Chiwetel Ejiofor), care mai are o păsărică pe creier: să prindă un criminal dintr-un caz nerezolvat din urmă cu 13 ani. Pe care, culmea, îl știu cu toții, numai că ăla a tot dispărut, sau l-au făcut alții dispărut din rațiuni politice de nivel barosan. Personajele și povestea originale sunt „îmbunătățite” cu următoarele: cea mai apropiată persoană de tânăra violată și ucisă nu mai e iubitul acesteia (ca în 2009), ci chiar mama ei, Jess, colegă cu Ray și Claire pe la FBI. (Julia Roberts este foarte convingătoare în rolul mamei care și-a pierdut rațiunea de a fi. Poate prea convingătoare.) Atunci, în 2002, toată atenția șefilor e îndreptată spre teroriști, sunt puse sub supraveghere moschei etc. – „îmbunătățire” în sensul că, în original, nici vorbă de implicații și mize atât de grave. În rest, acțiunea seamănă până în amănuntele cele mai mici cu originalul. Secvența, „psihologică”, în care Claire provoacă un deținut, la interogatoriu, e aproape identică și, tocmai de aia, stranie și neverosimilă: ce merge la argentinieni nu merge neapărat și la americani.

Diferențele față de scenariul original pot fi considerate clarificări în ordine logică (fiindcă da, totul e complicat, ca să exploateze trăiri), dar conțin și tot atâtea capcane, până într-acolo încât apar mici inadvertențe sau se ajunge la un final fără ecourile scontate.

E mai thriller decât primul, dar lipsit de farmecul, poezia, misterul și adâncimea psihologică distribuită pe layere narative. Acolo, personajul principal vrea să scrie o carte despre ce s-a întâmplat – e vorba de amintire, rememorare, contemplare (v. rolul fotografiilor), aici, Ray este implicat mai direct, dar convinge mai greu de toată nebunia din sufletul lui (a stat 13 ani și a verificat pozele a 700.000 de deținuți ca să-l găsească pe criminalul fantomă). Ce rămâne fain e modul în care se zbat cu toții să-l aducă pe ăla în fața justiției, iar ăla le râde în față – ba îl apucă, ba îl scapă, e ca țiparul.

Până la urmă, dacă nu-l știți pe primul, STE e un thriller chiar OK.

Notă: 6.5

nota_6.5.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult