Seeking Justice – Dreptate şi frăţie, noi o dăm pe datorie!

Seeking Justice – Dreptate şi frăţie, noi o dăm pe datorie!

Cling, clang! ’Ziuuua! Aveţi vreun viol în familie, vreun omor, ceva? Nu, nu suntem cu colindu’, suntem de la firma lui Saimăn, se scrie „Si-mon”, ca la Bolivar. Deci, cum staţi cu violurile, înjunghierile? Nimic, nimic? Sigur? Un ochi vânăt, o luxaţie că aţi călcat pe bâta de baseball a agresorului? Nu? Păcat…

Nu la fel răspunde şi Will Gerard (Nicolas Cage) când e întrebat de respectivul Simon. Că se întâmplă că el tocmai juca o partidă de şah cu directorul şcolii în care cu onoare predă Shakespeare şi alte chestii cu subînţeles, în timp ce regina lui, Laura, era înghesuită de un nebun pe bancheta din spate a propriei maşini. Asta, deoarece nebunul probabil că ţinea neapărat să-i dea o replică lui Jon Bon Jovi cu a lui „dancing with the queen of New Orleans”.

Că New Orleans este teatrul evenimentelor şi în acest caz, ba e chiar laitmotiv: băeţii lu’ Simon vor să facă curăţenie în orăşelul lor. Să extragă toată mizeria gen violatori şi pedofili, că justiţia în loc să-i cocârjeze de anişori, le dă drumul să zburde cât ai zice „închisoare”.

Cică: păi, şi ce cereţi? Câţi verzişori să să aşterne în palmă? Nimic, ne jigneşti brutal! Numa’ o favoare little, dacă se poate…

Şi-uite aşa, Nico cel îndurerat face pactul cu diavolul (în chip de Guy Pearce tuns chilug) şi va plăti (şi noi, alături de el) timp de vreo două ore cât nu face. Fiindcă, după ce violatorul e lichidat mafioţeşte, după juma de an, vine nota de plată: tre să mierlească şi Will pe (cică) un pedo. El, că nu, că n-a văzut în meniu aşa preţuri, că să dea ciorba înapoi…

Ei, da, ţi-ai găsit? Ăştia, nişte vigilenţi şi nişte ubicui, mai insistenţi ca martorii lui Iehova, îi presară mesaje spirituale cu magneţii pe frigider, îi suflă în ceafă nevesti-sii, tot tacâmu’, să nu se simtă ăştia singuri şi abandonaţi…

Toate bune şi frumoase până aici. Coloana sonoră şi acţiunile mărunte (Simon cel sectant îl pune pe Will să cumpere de la automat nişte dulciuri ca o confirmare că e de acord) sunt la început captivante, cu deschideri semantice care intrigă, pentru ca, mai apoi, să devină doar derutante, pe măsură ce mainstreamu’ se dovedeşte a fi unul banal, asigurându-ne că weirdăciunea e sub control.

Că n-are rost să ne batem capul, hai să ne relaxăm. Şi, în partea a treia, care trebuia să fie cea mai zbuciumată, ne destindem de tot, ca la un joc de societate şi schimbăm zâmbete politicoase cu nasoii (care sunt printre noi, se ştie).

Donaldson îşi doreşte un thriller cu idee. Pleacă de la nişte premise prospeţele, doar că, punând ici şi acolo în proporţii egale, nu-i iese nici de un thriller de paranoia puternic, nici de un film cu morală care să convertească spirite. Fiindcă, aici, filozofia e lipită de motivaţia personajelor ca zahărul pudră de gogoaşă: o scuturi un pic, şi ai o simplă gogoaşă.

Sincer, când l-am văzut pe Cage pe afiş, reflexul a fost să mă aştept la încă un rebut. Dar, dacă faceţi abstracţie de finalul ultra-rasolit, Seeking Justice s-ar putea chiar să vă placă. E un thriller OK: nu te zgârie pe nervi, dar nici nu ţi-l mai aduci aminte a doua zi.

nota_6.5Notă: 6.5 (şi-a mai revenit Cage, sau mi se pare mie?)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult