selfless-577284l.jpg Cre’ că e în felul următor: știind că se lucrează la o ecranizare după Carbon modificat (cartea lui Richard Morgan, o plăcere pentru fani și nu numai), ce și-au zis, ia să luăm ideea cu transferul de personalitate în alte corpuri și să-i ardem rapid un sefeu trilăr, oricum o ieși, ideea contează și-i prea faină să n-o folosim. 

Nu s-a descoperit leac pentru cancer, în schimb, un nenea doctoru’ îți dă un corp nou în caz că cel vechi plănuiește să tragă pe dreapta. Da’ numai dacă ai fost cuminte (adică, vreun geniu) și ai un 250 milioane usd pentru operație, că nu doare și durează câteva secunde. Damian (Ben Kingsley), miliardar imobiliar pe ducă, se capătă cu corpul lui Ryan Reynolds și, câteva luni, o duce tare bine: cluburi, gagicuțe, le dă umilință la baschet unor puști care asta fac toată ziua. Pe scurt, viață adevărată. Dar trebuie să fie ascultător și să-și ia pastilele, altfel, îl apucă „halucinațiile”. Doctoru’ Albright i-a explicat că asta durează cam un an, că vezi Doamne, side effects. Și, cum deja v-ați prins, Damian uită medicația și i se întâmplă să-și amintească chestii din viața vechiului proprietar. Adică, trupul e second hand. Un subordonat al lui Albright: „Credeai că ai o mașină nouă și se dovedește că are câțiva km. Și ce dacă?” Cum e și normal, pe Damian îl mănâncă undeva să știe mai multe, dă de fosta familie și o iau cu toții la fugă, fiindcă doctorul e foc și pară. Și eu aș fi în locul lui dacă aș uita/ aș fi incapabil să șterg toate datele înainte să reinstalez soft-ul. Are el niște explicații, insuficiente și nesatisfăcătoare, ca tot ce zice, în general: blabla-ul cu nu există știință fără sacrificii & începutul e mai greu au info zero, mai nasol e că, în cele din urmă, eșuezi în a-i înțelege mobilurile, scopul inițial al experimentului, ce și unde n-a mers cum trebuia. E o greșeală de amatori: acolo unde putea fi implicit, au dat drumul la explicit și invers, au generat întrebări care nu erau neapărat necesare, având în vedere genul filmului, adică hăituială. 

Nici hăituiala nu-i vreo chestie s-o ții minte, ba dimpotrivă, e plină de momente neverosimile și stângace, cu shortcut-uri detectivistice foarte leneșe (cum ajunge el la „fosta” familie etc.). Damian o fi el bătrân în sufletul lui, dar de ce trebuie și acțiunea să fie anchilozată? Climax-ul e o glumă din care, iar, nu pricepi mare lucru. Suspans? Anemic. O încercare de subpoveste, cu fiica lui proprie, Claire, pe care a neglijat-o? Clișeu până la virgulă. 

Reynolds intră în păcatul de a interpreta atât de transparent rolul de boșorog în corp tânăr, că e parodic și caricatural de-a dreptul. Cealaltă opțiune, să fie comic voluntar, ar fi fost mai înțeleaptă, dar ar fi intrat în conflict cu marea „dramă” și marea „filozofie” ce se vrea povestea respectivă. 

Self/less e cel mai slab film al lui Tarsem Singh (v. în schimb simpaticul Mirror, Mirror), la concurență cu Immortals. 

Acum, că v-am întristat, vă recomand, pe o temă similară, Cold souls

Notă: 4 

nota_4.jpg



Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Wednesday, 02.09.2015 15:51 Cronica de film

National Cinematografic