Serena – Fată talentată, dă dușmani invidiată

Serena – Fată talentată, dă dușmani invidiată

Dar fără oportunitate. Că n-o lasă scenariul să se desfășoare propice – când să scoată și ea partitura, să dea cu talent-mprejur, cuuut la următoarea secvență, dă-ți vine necazu’ că-i fată care o ocolește norocu’, oooofff…

După acea (pentru timpurile recente) capodoperă care e American Hustle, Jennifer Lawrence revine în compania lui Bradley Cooper (Ratonu’, cum îi zic eu, de când cu Guardians of the Galaxy), s-o dea în tragodie romanțată, de-astă dată. El e boer, stăpân pe păduri neumblate, cu nărav kineget (are boală la feline de soi), ea e ambițu-ntruchipat. La început, că apoi e „decât” cu pata pe copilul bucătăresei jupânului (Ana Ularu, cu cel mai cinstit rol din acest film, după socotelile mele). Cei doi pun de-o căsnicie bazată pe copulări frenetice (puse sensibil în cadru de regizoarea Susanne Bier), visează la mai bine, Serena e un fel de șefă pe șantier, dar se lasă cu trădări din partea invidioșilor subalterni ai lui George (un Bradley ca peștele-pe-uscat într-un rol care nu-i șade bine), George face niște greșeli remarcabile (wow, ziceam după vreo oră, iată ca-nceput filmu’), se chinuie cu consecințele, moment în care Serena intră într-o zonă ușor psycho, că-ți vine să scoți o aspirină, să dai la fată, că poate-o doare capu’.

Povestea e admirabilă. Numai dacă o recompui în cap după vizionare, făcându-ți filmul propriu: mai tai, mai adaugi. Serena deține un episod de la 12 ani, când i-a ars casa cu tot cu frați, cum aflăm de la o terță, în timp ce George, văzând-dorind, se inflamează după bucălata ecvestră (că-i călăreață, ca să dea feminist în epoca anilor 20, pe lângă că va mânui toporul de zici că nu-i trucaj). Susanne Bier se prinde abia în a doua jumătate că asta sună hitchcockian, astfel că poate să-i dea drumul la un thriller, care ar fi trebuit să mănânce jar încă de la debutul filmului. Avem predestinare întruchipată de Serena în combinație cu tracker-ul Galloway (Rhys Ifans): cumva mistic, Galloway vede în jupâneasă ceva fatal, adică de la destin. Relația lor, iar, are potențial-și-atât (și asta putea fi a beginning of a beautiful friendship, dar n-a fost să fie). Avem copoi însetați de sânge (it’s a methapor) pe urmele perechii de boieri (ceva catastife în neregulă), în frunte cu șeriful McDowell (Toby Jones este profund miscast). Cel mai așteptat meci, Serena-Rachel (Ana Ularu), e un dezastru direct proporțional cu așteptările.

O intrigă atât de stângace, atât de subțire și de prost pusă în pagină… Inepta sub aspect narativ dilemă a lui George (nevastă sau copil) ține stindardul mult prea multă vreme (ah, plicurile cu bani – so laaame, ppl): singura secvență în care sângele e sânge și te răscolește în suflet (sau ar trebui) vine la spartul târgului și e urmată de un cu totul alt film. În care Lawrence (ea, actrița) e depășită, capitulează.

Aglomerare (aproape) fără rost de talente. Printre ele, Sean Harris (excelentul infam Micheletto din The Borgias), Rhys Ifans (Anonymous) sau Kim Bodnia (unul dintre obișnuiții Susannei Bier), înfățișat 3-4 secunde, în care se uită – semnificativ – la burtica lărguță a lui Rachel (Ana Ularu, repet, deși marginalizată de script, e printre cele mai distincte prezențe din film). Pfff…

Pe de altă parte, un film nerușinat de comercial pentru o regizoare europeană cu jde premii: are ceva date să rupă o anumită audiență feminină, care disprețuiește telenovela din snobism și fără suficient discernământ cinematografic pentru a depista superficialitatea scenariului/ decupajului. Sau, pentru sufletele romantice care nu țin cont de astfel de vicisitudini, un guilty pleasure.

Să nu uit: peisajele sunt breathtaking și, ca fapt interesant, în realitate, nu-s din Carolina de Nord (unde se petrece acțiunea), ci din împrejurimile Pragăi.

nota_6.5.jpg Notă: 6.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult