Shaun the Sheep Movie – Beee-lea, beee-stial!

Aventuri behăite, lătrate, mormăite pe ecran. În sală, un cor de chicoteli, chițăieli și hihieli – gâgâlicile (4-10 ani) se distrează suprem. Nu mai zic de mine și alți adulți… 
Dacă elefanții se leagănă pe o pânzâ de păianjen, oile sar în cerc – e metoda lor de-al face pe stăpânul lor, Fermierul, să adoarmă în plină zi. Este ideea lui Shaun, un șmecheraș de miel sătul de programul zilnic: vrea și el un „liber”, să stea la tv c-un fresh împreună cu familia. Firește, asta nu se poate decât dacă-l izolează pe Fermier într-o rulotă și dacă reușesc să… dea afară trei purcei ultranesimțiți care sigur au citit Ferma animalelor. Doar că asta e imposibil și, oricum, între timp a dispărut Fermierul, dus la vale de rulotă, până-n oraș, care se știe, e o junglă, metaforic vorbind. O turmuliță de oițe (toate negre), în frunte cu Shaun și, în paralel, dulăul Bitzel (un prostălan cu inimă de aur) încep să-l caute pe Fermier, care acum suferă de amnezie. Planul lor e greu pus la încercare de fiorosul Trumper, un fel de hingher cu un aer de maître d’hotel.

Probabil știți/intuiți cât de greu se face un desen animat stop-motion – Shaun, ei bine, e mai complex decât multe animații realizate în alte tehnici. Și mai imaginativ. Sigur vă dați seama care sunt dificultățile unui film fără dialoguri – Shaun spune mai multe și mai bine decât o tonă de filme în care se duelează unii în replici deștepte. (De fapt, pun pariu c-o să fie în felul următor: peste câțiva ani, o să vă amintiți de Shaun și o să vă întrebați: sigur nu era cu dialoguri?)

În lipsa vorbelor, povestea (cu urcușuri, coborâșuri, schimbări de optică și revelații moralicești) e ancorată în detalii vizuale care nu lasă nicio clipă impresia că sunt scoase la prima inspirație. Mai ales că totul curge, se împletește frumos – conflictul e dozat la mare măiestrie, acțiunea, ritmată excepțional. Dacă la asta se mai adaugă o cantitate impresionantă de suspans legat de situații limită, mereu tratate pe un ton cald și mucalit, niște gaguri vizuale care reușesc să fie și appealing pentru cei mici, dar și să aibă stil, să fie subtile (prin lecturi la alte niveluri), pentru părinți, atunci ai un spectacol pe cinste. Scena din restaurant, unde oițele, deghizate, încearcă să se comporte ca oamenii e bestială, demnă de un Chaplin sau de un monsieur Hulot, în timp ce referințe precum cea la Tăcerea mieilor (Hannibal e un cotoi) fac deliciul cunoscătorilor.

Notă: 9