She’s Out of My League – dacă ţi-o iei des în bot, te trezeşti c-o tipă hot

She’s Out of My League – dacă ţi-o iei des în bot, te trezeşti c-o tipă hot

Or not… Dacă NU ne luăm după standardele mâncătorilor de curcan şi o dezbrăcăm niţel de sclipirile blonde, ciripitul „vesel” şi surâsul care face înconjurul feţei în 80 de minute, din Alice Eve rămâne mai puţin decât rămâne din Omul de paie al lui Dorothy când cade în prăpastie. Mai sexy ar fi dacă ar tăcea şi ar zâmbi mai puţin.

Hai să nu ne aia în gusturile popoarelor lumii, da?! Bineeee… Rămâne totuşi întrebarea, pulsând dureros sub cortexul meu greu încercat de această producţie: căror gusturi se adresează un film complet idiot? Fiindcă nici nu poate concura la capitolul „dezastru” – un Ed Wood ar fi dispreţuit el însuşi un astfel de film.

Să lămurim o chestie: comediile americane cu adolescenţi sunt, cu rare excepţii, stupide. Ele trebuie să existe, raţiunea lor de a fi este aia că aşa îşi dau tezele nişte viitori actori (poate) profesionişti. Probabil că ele sunt în mod obligatoriu stupide, ca să le obişnuiască pe posibilele talente cu roluri de rahat. O luăm ca pe o normă, OK. Şi ştim la ce să ne aşteptăm dacă poftim la aşa ceva.

She’s Out of My League este povestea cu pămpălăul-şi-supergagica-pe-care-crede-că-n-o-merită-dar-de-fapt-o-merită. Adică ceva din start mai tras de păr decât Rapunzel. Păi, dacă mă iei cu basme, vrăjeşte-mă ca lumea!

Aspectul „revoluţionar” al acestei producţii e de departe faptul că au băgat personaje postadolescente în situaţii de comedii-cu-adolescenţi. Doar că „peripeţiile” de aici dau clasă oricărei high school comedy nu doar prin stupizenie, ci şi prin puerilitate. Două exemple? Bine.

Unul: tociloşmecheraşul cu freză-cocoş Kirk varsă paharul pe director din cauza neatenţiei sorei „splendorii” şi ia vina asupra lui, fapt care o determină pe nimfă să-i acorde date-ul care duce la relaţie. Genial, nu?

Doi: obligatoria încurcătură cu părinţii Ei e legată de pata unei ejaculări precoce pe care „eroul” nostru face tot posibilul s-o ascundă, purtându-se ca atare penibil şi luând astfel votul de blam. După care, după două zile, îi mărturiseşte zânei totul, se râde şi se pupă. Câtă originalitate!

Dacă poţi vorbi de pueril când e vorba de glume sexuale, se mai naşte o categorie verbală cu ocazia asta. Iar insistenţa cu care se aduce în discuţie faptul că blonda nu poartă chiloţi chiar te enervează la un moment dat. Nu toţi facem parte din secte religioase cu tabu la sex, aşa că ne aşteptăm la glume mai actualizate.

Chestia cu adevărat indecentă, dar involuntară, evident, e faptul că nu li se pare de ajuns să ni-l arate pe Jay Baruchel la bustul gol (folosim termenul „bust” în sens hiperbolic, normal), trebuie să ne bage şi un gros plan cu fesele lui scofâlcite. Dacă aud vreo gagică de peste 15 ani, normală din punct de vedere hormonal şi sexual, că salivează după „bărbatul” ăsta, îmi retrag cuvintele. Şi măcar de-ar fi genul: mă, n-am marcat la tipă, dar am făcut-o să râdăăăă…

Jay se screme constipat să joace tipul, sensibil, timid şi complexat. Are aceeaşi figură chinuită ce se vrea expresivă, cu care ne-a obişnuit în „superproducţii” precum The Sorcerer’s Apprentice. Ar trebui să-şi mai îmbunătăţească repertoriul de grimase.

Şi încă ceva: exemplul de „bărbat naşpa şi gagică hot” cu Stephen Hawking şi asistenta lui isn’t cool, dudes. Not at all!

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult