Snow White and the Huntsman – Unde pune Alba mâna, creşte!

Snow White and the Huntsman – Unde pune Alba mâna, creşte!

Chiar dacă are ceva alb în titlu, filmul e negru la suflet şi în cerul gurii cum îi place lui Agent Cooper să-şi bea cafeaua: black as midnight on a moonless night. So darrrk… Brrr… I love it!

Viziunea tenebroasă e justificată de faptul că basmele Grimm bros-ilor sunt de fapt nişte spoieli în culori candy peste nişte poveşti mai vechi, mult mai violente şi chiar sinistre pe alocuri. Iar dacă prima imagine care-ţi vine-n cap când auzi „Albă-ca-zăpada” e cântăcioasa serafică a lui Disney, e clar cât de departe de cruda realitate eşti.

Cu zâmbetul ei suferind de parcă are permanent în gât bucata de măr otrăvit, vampirofila Kristen Stewart e în apele ei (a se citi „în mlaştinile”) în această nightmarish fairy tale, în rolul de victimă-revoltată-carismatică-mobilizatoare: o interpretare mai bună decât mă aşteptam la monocroma actriţă a Amurgului. Şi, într-un fel, e chiar mai sexy. Ce-i drept, la impactul cu Charlize Theron, care se petrece cam rar, din păcate, dar deh, aşa-i povestea, nu se naşte vreo chimie deosebită, cu toate că momentul despărţirii din final are ceva valoare dramatică.

Charlize e de departe vedeta show-ului, vizual şi narativ, iar blondina, care ştie tare bine să facă privirea aia de scrântită periculoasă, se dăruieşte personajului cu evidentă desfătare. Scenariştii îi fac cadou maşterei o întreagă poveste care o umanizează: the senseless bitch a avut o copilărie naşpa, cu traumă peste traumă, fapt care a orientat-o definitiv spre cariera politică. Arma ei principală: evident, frumuseţea. Cum e şi logic, miza e de fapt puterea, mămica vitregă nu vrea să fie frumoasă doar că-i ea nebună. Iar aici, scenariştii brodează inteligent pe concepte, alunecând de la unul la celălalt, combinându-le, echivalându-le, juxtapozându-le etc.: „frumuseţe”, „putere”, „magie”, „viaţă”, „moarte”. Ravenna se hrăneşte cu frumuseţe veştejind totul în jur, Alba iradiază frumuseţe, vindecând, făcând să crească, să înflorească la loc.

Scenariul e departe de a fi perfect, dar cel care a pus story line-ul în pagină, Evan Daugherty, e şi el la primul lui lung-metraj (ca şi regizorul, de altfel). Nu ştiu cât s-a implicat Hossein Amini (scenaristul lui Drive) în poveste, dar se simte în multe locuri curajul elipsei.

Oricine îşi poate da seama că Alba, Vânătorul şi William sunt pe cale de alcătui un triunghi amoros. Şi atât. Că nu se închide. Dar… Eu îmi explic asta în felul următor: tipa nu se lasă înduplecată nici de barda lui Hunky Hunty, nici de săgeţile lui Will, iar dragostele se sucombă (vorba cântecului), din motiv că Alba tre să rămână pură în vecii vecilor. E fecioara luptătoare, fraţilor, e Ioana d’Arc. Deci, se sacrifică o schemă clasică pentru un simbol.

Inutil să spun că imaginea e tare rău (se vede şi din trailer, dar, pe cuvânt, aşa-i tot filmul). Pădurea colcăindă de mişcodaci (nu mă întrebaţi ce sunt, că nu ştiu, dar îmi sună a exact ce-am văzut) e cel mai meseriaş set up horror din ce-am văzut până acum. E drept, sunt multe chestii care par împrumutate din Stăpânul inelelor (plonjeurile de cameră) sau din Labirintul lui Pan (animăluţele fairy). Ca să nu zic de femeia în negru care se transformă în ciori (de la clipul Madonnei încoace tot apare). Dar nu deranjează, e de acolo, nu lasă impresia de n-am avut inspiraţie şi-am băgat ce-am ştiut noi că dă bine.

Snow White and the Huntsman e la atâtica de la a fi o capodoperă. Chiar dacă nu ia trofeul cel mare, are admiraţia mea pentru efortul, curajul şi seriozitatea cu care a încercat. Filmul are multe plusuri, dar deja m-am lungit… Eu îl recomand cu căldură. Just feel the magic!

nota_85Notă 8.5 (chiar dacă are avertisment pentru 15, eu cred că pot să-l vadă şi cei mai mici: Harry Potter e, pe alocuri, la fel de violent)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult