Star Trek Into Darkness 3D – Merge de-un engage!

Chiar şi de două, pentru fani. Zic eu, care, deşi amator de SF, nu m-am lăsat dus prea des la „ultima frontieră”. Şi mai ales să-l vezi în IMAX – eşti teleportat automat printre klingonieni, aiiii… Care ai făcut şto de ei până acum (eu?), o să-ţi îngheţe sângele în vine, că-s mai fioroşi ca Freddy şi Jason la un loc. Păcat că nu-şi arată meclele mai des.

Ceea ce nu înseamnă că filmul duce lipsă de băieţi prost-crescuţi. Cel puţin Harrison, un terorist şi jumătate (jumătatea în plus e una chiar surprinzătoare, dar să nu spoilărim), e de departe cel mai cool villain din ultima vreme (şi cum e îmbrăcat, faţă de costumele Enterprise, care mi s-au părut întotdeauna stupide). E şi scenariul care-i ridică mingile la fileu, dar şi Benedict Cumberbatch e genial (dă-i drumu’, mr., mai repede, la sezonul 3 din Sherlock, că murim de suspans!). Deci, cât e Cumberbatch în cadru, ceilalţi sunt fundal. (Vedem şi noi Sherlocku’ ăla mai repede, dacă tot te lăudăm?!)

Ce trebuie să ştiţi (că-s multe pe care nu trebuie să le ştiţi)… Prima Directivă e încălcată. Drept consecinţă, nişte bieţi băştinaşi de Nibiru încep să idolatrizeze farfuria pe beţe care zboară. Putea să nu se întâmple, dar dă bine (poate vedem un pay off pe temă data viitoare). Chemaţi acasă şi urechiaţi, enterprise-iştii se transformă din ştiinţifici în războinici, de nevoie, după ce Harrison comite un mic măcel prin federaţie şi se teleportează hăăăt, la klingonieni. Căpitanul Kirk (care face un duo aproape mişcător cu Spock-freză-de-retard’) tre să-l aducă înapoi, să dea socoteală. Harrison (care de fapt e nume fals, nu trageţi cu ochiul la distribuţie pe imdb, că se strică surpriza!) e mai deştept decât pot ăştia să proceseze şi îi face de n-au aer. Kirk scoate clăbuci, în timp ce Spock continuă să fie legat de logica lui vulcaniană haioasă, dar la capătul unui fir lung şi din ce în ce mai şubred. Fiindcă devine uman şi, ca atare, pissed off. Echipajul e şi el simpatic (când n-a fost?), în el strecurându-se cu graţie o intrusă blondă, ca să tulbure un pic apele la nevoie. Scotty, inginerul-şef (care are o soartă interesantă) e jucat de Simon Pegg de-ţi vine să-l pupi pe începutul de chelie: devotat hardughiei interstelare, protestează când la bordul navei sunt aduse nişte torpile suspecte.

Scenariul e şi tribut seriei, dar conţine şi suficientă prospeţime. E cel puţin o secvenţă (care-l implică pe Benedict, fireşte) de o măiestrie impresionantă: ai răsturnare de situaţie şi emoţie doar din dialog. Nu-s de acord cu finalul în cheie pozitivă (unde naiba e darknessu’ promis?), dar îmi dau seama că a fost obligaţie de franciză şi că nah…

Inutil să adaug că filmul arată într-un fel de te apucă cu rău de navă spaţială şi că asta de multe ori susţine şi idei drăguţe (mi s-a făcut un pic pielea de găină la o fază, când Enterprise dispare printre nori şi reapare).

Star Trek Into Darkness e mai puţin întunecat decât promite titlul, în schimb, garantează o distracţie cât supernova: cum e trailerul, aşa e tot filmul – numa’ adrenalină. Şi: puteţi să luaţi liniştiţi cu voi odraslele. (Dacă aş avea 10 ani, mi-aş şantaja părinţii că mă arunc de pe bloc să mă ducă la ST.)

Notă: 8.5