The 5th Wave (2016) – We come in fâs!

The 5th Wave (2016) – We come in fâs!

Spoiler alert: nici de data asta alienșii n-au venit după coca-cola și nici să ni-l aducă pe Elvis înapoi.

Mă pregăteam de-o invazie cumsecade: cum ne anunța trailerul, încă de acum un an, E.T. o să ne-o tragă nasty, în parte tehno (tăiat curent), în parte biblic (potop, molimă), în parte pervers, cum a văzut el în Body Snatchers din 1956 (care, dimpreună cu cele două remake-uri din 78 și 93, sunt niște delicatese): adică, la chip e fix ca omu’, dar ce-i în mintea lui nu vrei să știi… Când colo, un spirit malefic a deturnat bunătate de năvălire și a transformat-o într-un postapocaliptic-cu-adolescenți-determinați, din alea că nici bine nu se termină o serie, că mai apar trei identice. Uameni buni, populația planetei îmbătrânește, iar voi continuați inflația cu producții pentru puberi?!

Acum, serios. La prima vedere, ai zice că e un hibrid interesant. Ideea n-ar fi rea, dar cum e pusă în pagină, vai… N-am văzut de mult atâta amatorism și lipsă de inspirație într-un film cu pretenții de blockbuster. Ia-n ascultați aici…

Chloë Grace Moretz (Clouds of Sils Maria, Kick-Ass 2) e Cassie, o adolescentă tulburător de normală: cu ochii-n aifon sau după băieți, mai precis după Ben, alt adolescent fără nimic special, iar între ei nu se întâmplă nimic special, la fel cum nimic special nu are loc nici între Cassie cea hăituită de extratereștri și Evan, tot adolescent, tot anonim, mai puțin niște chestii de te umflă râsu’ cum sunt prezentate. Ce mai are Cassie? A, un frățior, Sam, pe care, obligatoriu, îl pierde, ca să aibă și ceva serios de făcut. Faptul că tipa cară cu ea ursulețul puștiului (adică ceva care-i ocupă cam tot rucsacul) ar trebui să ne miște, nu?

Cum ziceam, după ce-au distrus cea mai mare parte din omenire (cel puțin așa se presupune), extratereștrii s-au amestecat printre noi, ca să curețe elementele care se încăpățânează să supraviețuiască. Sunt ca tine și ca mine, n-au nici privirea hebefrenic pierdută în zări, ca în Body Snatchers, nici nu-și țin degetul mic aiurea, ca în serialul Invaders. Nu vreau să stric surpriza spunând cum îi recunoști, dar tot contextul e atât de dubios și de întortocheat, încât te întrebi dacă E.T. n-ar trebui să se întoarcă înapoi înainte de a se face complet de rușine.

Când vorbeam de amatorism, aveam în vedere următoarea trăsătură: în încercarea de a crea twist-uri care să ne wow (or, primul e previzibil ca o înmormântare), scenariștii lasă în script goluri care se vor răzbuna mai târziu. Și: lipsește jocul incertitudinii (e sau nu aproapele meu un alien mother f…cker), adică cea mai juicy parte dintr-un astfel de S.F. (cum susțin cei mai mulți dintre teoreticieni, S.F.-ul s-a născut din horror, deci…).

Sunt atâtea chestii care nu se pupă sau rămân mister total. Ca de exemplu, mor niște oameni nevinovați – de ce nu doare? Sau: cum se petrece transformarea (fără să ne dea neapărat mură-n gură) și câtă manipulare e? Înțeleg că The 5th Wave a fost făcut special pentru sequel-uri, dar nu e teasing, ci doar confusing, fiindcă îți dai seama că unele lucruri pur și simplu n-au o direcție.

Altă veste proastă: suspansul și cafteala sunt pe sponci. Ce vedeți în trailer cam aia e, iar cea mai mare parte din film, Cassie se plimbă prin pădure, cu sau fără hunky-ul Evan (avându-și obligatoria scenă shirtless). Momentele de respiro sunt binevenite în orice action, dacă mai ai și ceva filozofie (jurnalul lui Cassie), cu atât mai bine (lăsând deoparte gradul de abstracție etc.). Dar scenariștii nu știu nici când să le plaseze, nici cum să le stăpânească astfel încât să extragă profit din ele. Adevărata confruntare o fentează crunt pe biata Cassie: de acțiune ceva mai consistentă are parte Ben, care, paradoxal, ar putea pretinde locul de protagonist.

La două lucruri am ciulit urechile. O îndrăzneală pe care nu reușesc s-o cataloghez drept idioțenie (fiindcă poate îmi scapă ceva) și un cadru (repetat) unde există ceva deștept (ridic nota pentru asta). Primul, celebrul citat din Sf. Pavel (ah, nu pot să spun contextul): „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.” Interesant. Al doilea, imaginile suprapuse om-extraterestru în reflexia unei ferestre: adicătelea, aliens r us (care e și titlul unei excelente culegeri de studii despre filmul de anticipație, cu concluzia că alteritatea e ceea ce ne facem să fim noi înșine).

Un film pentru adolescente (13-16 ani) care se mulțumesc și cu surogate de Hunger Games & stuff.

Noi așteptăm Twin Peaks, că îl are pe Bob, care știe mai bine ca oricine să ia înveliș omenesc.

Notă: 4.5

nota_45.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult