The Artist

Sunt convins că nu puţini autori contemporani au visat să facă un b&w silent film, o poveste care, deprivată de dialogul sonor, să-şi canalizeze creativitatea spre vizual, mai precis, spre lumini şi umbre şi expresivitatea gestului. Dar, cu siguranţă, mulţi au eşuat de teama de a nu trece îngusta graniţă dintre sublim şi ridicol.

Şi, iată că Michel Hazanavicius, un regizor francez de care, eu cel puţin, n-am auzit până acum, reuşeşte, printr-un număr de magie, să redea corpul unui spirit care nu va înceta niciodată să bântuie nostalgiile cinefile. The Artist nu numai că se mişcă cu vioiciune în atmosfera rarefiată a cinematografului de acum 100 de ani, dar şi creează o fermecătoare comedie romantică în cel mai clasic, old fashioned, stil hollywoodian.

Extraordinară (şi, cumva, incomodă pentru mulţi) demonstraţie a faptului că, în străfundul nostru de spectatori, suntem la fel de simpli ca străbunicii noştri, filmul redescoperă valenţele unei estetici căzute în desuetudine. The Artist face ca un cuvânt precum „patetic” să-şi recapete demnitatea şi frumuseţea.

Muzica este fenomenală. Atmosfera creată de imagine este fascinantă. Castingul, genial. Povestea este absolut adorabilă. Şi sunt secvenţe (precum cea a filmării dublelor în care George Valentin trece printre dansatori şi tot dă peste Peppy Miller) la care efectiv nu m-am putut abţine să nu aplaud.

Şi nu, n-aş spune că povestea este previzibilă, chiar dacă structura este una standard. Fineţea cu care Hazanavicius orchestrează trăirile personajului principal, de la triumf la disperare, nu te lasă să decizi decât înainte de final care este cheia dominantă şi, ca atare, deznodământul.

Sincer o spun: înainte să-l văd m-am gândit că e vreo pretenţioşenie infectă (cu atât mai mult cu cât mă număr printre amatorii de b&w). Dar a reuşit să mă treacă prin toate emoţiile, ca pe un copil mic căruia îi spui o poveste. Sau ca pe străbunicii noştri de la 1920. 

Notă: 9.5 (singura tristeţe ar fi că s-ar putea să nu-i calce cineva pe urme şi să rămână în istorie doar ca un superb experiment singular)