the-boss-poster.jpg Că începu dolofana Melissa McCarthy să slăbească și parcă nu mai are așa haz ca odinioară – e cunoscut că dietele pot afecta nu numai kilogramele. Dar de câteva hohote de râs tot scoate. 

Melissa are aici cam același rol ca în altele: lipsită de afecțiune în copilărie (în filmul ăsta, chiar a fost crescută de maici, pe motiv nu-nimeni-nu-mă-vrea), deci lipsită și de scrupule, dar cu un impresionant bagaj metaforic imaginativ atunci când vine vorba de glume murdare. Care, în parte, sunt comise și de față cu minori, că așa-i trendu’. 

După înduioșătorul intro cu mari elipse de timp în care aflăm pe scurt cum i-a fost copilăria (adică o serie de expulzări din sânul unor familii „neînțelegătoare” și revenirea la orfelinatul Maicile Milostive), Michelle Darnell (Melissa) e în plină glorie: un fel de guru al lui săț zic cum faci bani. Plus, ca bază a demonstrației, o mare avere. Care tot crește, fiindcă afacerile-i prosperă sub ochii atenți (și obosiți) ai dedicatei-muncii și mamei singure Claire (Kristen Bell). 

Dar Michelle va primi o uriașă lovitură de la piticul Renault (Peter Dinklage), rival în afaceri și... fost iubit (dap, încă tânjind după formele pronunțate ale lui Michelle). Ăsta o dă în gât la ANAF (adică la echivalentul din SUA) și Michelle rămâne fără nimic, după ce că face și un pic de pușcărie. Ar trebui să urmeze povestea redempțiunii: întoarsă printre cunoscuți schimbată, Michelle ar face bine să-și spele păcatele cu fapte bune. Dar nu suntem nici în preajma Crăciunului și nici Melissa (coscenaristă, în acest caz) nu e chiar genul. 

Ceva ajustare vizavi de atitudinea ei de bossă fără milă tot există (mai ales că în scenă intră și fiica lui Claire, lângă care Michelle zăbovește suficient cât să-i pună o casetă cu Texas Chainsaw Massacre și s-o învețe niște vorbe de reprodus în situații extreme). Dar Michelle rămâne Michelle și-i revine instinctul de capitalist sălbatic. O întrunire a asociației Păpădiilor, compusă din juvenile care vând prăjituri pentru o cauză, îi dă ideea să facă profit, mai ales că – pardon – Claire face niște negrese misterios de bune. 

Evident, Renault nu se lasă, își dorește afacerea cu negrese (dap, sună într-un fel) etc. etc. Conflictul continuă. Ne-am fi dorit mai multe lovituri murdare, mai multe triumfuri (drumul înapoi spre glorie tre să fie mai abrupt). Și mult mai multe față-n-față Michelle/ Mellisa-Renault/ Peter Dinklage, fiindcă au chimie. Mai multe trădări și duioase împăcări. Mai nuanțată implicare – sau, dimpotrivă, mai puțină – din partea lui Claire (care, la un moment dat, amenință să preia rolul principal). 

Alcătuit după o rețetă simplă și uzată, The Boss mizează pe situații și bancuri ciudățele, picante și cuplul „iubire”-„ură” Michelle-Renault, fiindcă, așa cum spuneam, Melissa și Peter sunt un cuplu fain. Piesa de rezistență, zic eu, e o bătaie între „bande” rivale, care apare și în trailer: copilele Păpădii se bat cu noile copile capitaliste (recrutate tot dintre Păpădii) pentru teritoriu. Te unge pe suflet în slo mo. 

Minispoiler alert: Renault-Dinklage pune mâna pe o catană la un moment dat. Probabil că producătorii n-au obținut aprobare să facă un cameo jucăuș după Game of Thrones, virând-o spre tematica ninja. Păcat. 

O comedie fără pretenții, bună s-o vezi relaxat(ă). 


Notă: 7 

nota_7.jpg


Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Wednesday, 13.04.2016 14:22 Cronica de film

National Cinematografic