The Boxtrolls – Faceți terapie cu trollu’ de cutie!

Spre deosebire de frații lui din Trollshaws (nepoliticoșii care erau să-l facă friptură pe Bilbo Baggins), trollul de cutie e cumsecade și, deși nu dă pe dinafară de istețime (deh, sângele rămâne sânge), are mânuțe dibace, cu care adună mecanisme stricate și scoate din ele tot felul de minunății cu iz steampunk. Nu-i nici cine știe ce frumusețe (dantura îi arată ca un accident în cimitir, ar spune Gaiman), dar are el un ceva suav care te face să-l simpatizezi.

Cu toate astea, Archibald Snatcher, un arivist și jumătate, hingherește fără milă trollii, sperând să obțină în urma exterminării lor jobenul alb (cea mai cea distincție, semn că ești în clasa superioară). Tot el întreține mitul conform căruia trollii sunt mâncători de oameni și, în special, de copii. Cel mai mare fan al poveștilor horror derivate din mit e Winnie, fiica unui joben alb. Răsfățata roșcățică le adoră, pur și simplu, populându-și imaginația cu cele mai înfiorătoare moduri de a o sfârși în burticile bestiilor. (Aici, se atinge un strat până acum tabu al fantasmelor infantile – paradoxalul fior de spaimă/plăcere în fața reprezentării actului de a fi mâncat/ devorat: „n-aveți decât să mă mâncați, știu că voi fi delicioasă”, le spune suspinând Winnie trollilor nedumeriți.)

Pe de altă parte, Eggs, un băiețel crescut de trolli, suferă la greu când tovarășii săi sunt prinși de echipa de „deratizare” condusă de Archibald. Când dispare și Fish, cel care i-a ținut loc de tată, băiatul e decis să-l caute: trollii sunt foarte pasivi și resemnați în fața sorții, tot ce știu ei să facă apropo de primejdie e să bage capul la cutie, dar nu așa e și puiul de om. Odată convinsă că trollii sunt inofensivi (fapt care îi oferă o teribilă dezamăgire), Winnie îl ajută cum poate – dând naștere unei perechi de un haz nebun: ea, răzgâiată și autoritară, el, un fel de Mowgli, cu deprinderi greu de lăsat deoparte.

Creatorii lui Coraline și Paranorman ne propun o nouă minunată alternativă la producțiile animate standard: o lume delicios de dark (construită, vizual, cu un efort logistic demn de Cartea recordurilor), o lume de explorat cu imaginația tuturor simțurilor – tactil (texturi de o varietate incredibilă), olfactiv-gustativ (brânzeturile fine consumate în înalta societate etc.). Povestea, un adventure cu multe urmăriri palpitante trecând din lumea de sus în cea subterană și invers, cu revelații și răsturnări de situație plasate exact unde trebuie, e ridicată de personaje cu o certă charismă, în gura cărora dialogurile, de multe ori mici bijuterii literare, sună firesc și savuros.
Un desen animat cu morale decantabile de pe mai multe paliere, pe alocuri subversiv față de viziunea-asupra-lumii propusă/ impusă (conștient/ nu) de Disney și sateliții săi, dar, în același timp, o poveste plină de emoție. Terapeutică, aș spune.

Îl recomand cu tot entuziasmul. În primul rând, copiilor deștepți, mici și mari. Poate fi văzut 2D sau 3D, dublat sau titrat.

Notă: 9