The Cobbler – Golanul încălțat

The Cobbler – Golanul încălțat

Dacă și voi vă feriți de acest zeu al râsului (doar) în propria-i mitologie care este Adam Sandler, atunci bine c-am văzut eu înainte filmul și vă pot spune că, năucitor, dar The Cobbler nu e chiar „another Adam Sandler movie”, deși, evident, aș fi fost bucuros să nu-l văd deloc p-acolo.

O primă modificare salutară vine din script, fiindcă îl obligă pe Sandler să-și cedeze partitura de considerabil de multe ori diferitor alți actori. (Foarte frumos din partea ta, Sandler, să accepți așa ceva.) Cum?

Ia să vedem. Max e cizmar din tată-n fiu și ține o dugheană într-un cartier amenințat cu „reamenajarea” de către rechini imobiliari: pe el îl doare la bașcheți și semnează o petiție de protest doar fiindcă activista care i-o pune sub nas e drăguțică și poate poate. În rest, e un luzăr blazat, locuiește cu maică-sa și singurul om cu care mai schimbă o vorbă e frizerul (Steve Buscemi), evreu și el. Într-o zi, vine la el un negru fioros, Ludlow (Method Man) cu o comandă urgentă-că-de-nu-ăla-e, Max trage tare, i se strică mașina și e nevoit să apeleze la o antichitate din beci, moștenită de la taxu. Numa’ că, vezi bine, mașina-i fermecată: dacă te încalți cu pantofii cusuți de ea, ești leit proprietarul lor. În cazul lui Max, acesta e, pe rând, Ludlow, un chinez cu tot cu accent, un travestit, un mort și alte persoane. Inclusiv taică-su, ca să-i facă o surpriză plăcută mamei, asta fiind o faptă bună printre multe boacăne gen să se dea drept altcineva ca să nu plătească la restaurant, să se dea cu limuzina și să încerce la vecina, o 90-60-90 (unde e cu haz, că nu poate să-i facă nimic, că tre să-și dea jos pantofii).

Regizorul/scenaristul Thomas McCarthy (Win Win) a gândit o poveste de inspirație evreiască faină și exploatabilă în feluri inedite: darul magic cu două tăișuri îl introduce pe Max într-o aventură cu multe surprize (ne)plăcute, cu situații ciudățele (pe gustul meu). La un moment dat, cizmarul aflat pe urmele unui gangster are cu el o geantă plină de pantofi: deh, filajul nu mai e la fel de simplu ca pe vremuri. Avem parte chiar și de suspans. Mai puțin însă de învățătura la care ne așteptam: să umbli în pantofii altcuiva în sens figurat (să înțelegi persoana respectivă, ce-o face să meargă mai departe etc.).

Ăsta este marele minus, foarte puțin compensat de mesajul secund – social, de susținere a micilor întreprinzători în fața marilor bogătani și diversității rasial-culturale etc. Al doilea ar fi un final „revelație” fals, grăbit, prost explicat și deschis într-un fel frustrant.

Făcând abstracție de asta, un filmuleț binevenit: poveste cât de cât originală și imaginativă, topice cu cârlig în realitatea imediată, ceva emoție.

Notă: 6
nota_6.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult