The Croods – Preistoria se repetă

The Croods – Preistoria se repetă

Păi, iar cataclisme naturale preistorice?! Nu ne ajunge Ice Age? Înţeleg că dau bine în poză un 10+ pe Richter şi nişte falii uitându-se obraznic la zonele tale intime, dar să nu abuzăm, totuşi…

Privită mai de aproape, problema e următoarea: sinistraţii sunt, deşi la limita definiţiei, oameni. Or homo de-care-o-fi ar trebui să-şi pună un set de întrebări privitoare la muntele care până ieri dormea pe el, iar acum îl aleargă furios, aruncând cu bolovani: „WTF is going on?!” Asta, faţă de simpaticele lighioane din Ice Age, pe care n-ar trebui să le intereseze altceva decât cum să-şi scape blana. În The Croods ar fi necesară o raportare, fie şi indirectă, la ce se petrece, aşa, din politeţe. Faptul că asta se evită cu grijă e numai din comoditate. „The world will come to an end”, line-ul, misterios, al unuia dintre personaje, e o simplă constatare, nu motorul acţiunii.

Grug, capul de familie troglodit agorafob, paranoic şi ultraprotector, a cărui filozofie se rezumă la versurile unor clasici, uşor adaptate: „Aventura-i frumoasă ca femeia/ Evident, la vârsta treia”, este fish-out-of-water în momentul în care peştera familionului se năruie. Ce să facă, ce să facă? Fii-sa, Eep, o mucoasă cu nesuferitul şi subversivul „de ce” în gură permanent, pescuieşte un smart ass de vârsta ei, Guy, fix opusul ţărănoiului prostovan de taxu. Guy le promite the promised land, practic, le deschide ochii (ca în mitul platonician al peşterii, haha) şi îi învaţă să se descurce in the cruel world outside the cave. Evident, rolul de alpha male al lui Grug începe să se clatine ca un dinozaur beat, iar cro-magnon-ul cu fruntea de două deşte se adaptează cu oftică în suflet, se transformă şi… Cam asta e toată aventura. În rest, primejdiile obişnuite – animăluţe & stuff – sunt ingrediente colaterale (şi, sincer, nu mă încântă, sunt prea candy, prea light).

După cum se observă, antagonistul se joacă ’faţea cu noi: e un pic natura supărată, e oleacă reacţionarul, înarmat împotriva progresului, din Grug („Tot ce e nou e rău.”). Iar hainele protagonistului sunt îmbrăcate când de Eep cea cu umeri de halterofilă, când de Grug, când de Guy. Da’ hotărâţi-vă odată!

Filmul e salvat de o seamă de gaguri suficient de proaspete şi de sincere, la care râzi ca trogloditu’ şi de către umanul, foarte umanul Grug (jos pălăria, Nicolas Cage), care reuşeşte în cele din urmă să te emoţioneze cu amestecul lui de mitocan suflet-bun şi cretin cu idei geniale când e cazul.

Deşi „de aventură”, TC e un film prudent, la fel ca Grug. E lipsit de ştaif, iar personajele, cu excepţia sus-numitului, sunt cam amorfe şi cam palide (probabil de la atâta stat în peşteră). Ar fi putut fi ceva mai condimentat, dar probabil că producătorii n-au vrut să iasă din zona family. Şi, cam ca toate filmele din aria respectivă, care s-o mulţumească şi pe mititica şi bunica, nu prea satisface pe nimeni în totalitate.
Nota: 6.5 nota_6.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult