The Green Hornet – nu te-nţeapă… doar iei ţeapă!

The Green Hornet – nu te-nţeapă… doar iei ţeapă!

Nu e nicio coincidenţă de nume. Regizorul Viespii Verzi e chiar Michel Gondry, ăla care păstorea vise (La science des rêves), pescuia în apele tulburi ale cyber-inconştientului (Eternal Sunshine of the Spotless Mind), te făcea să sughiţi de râsu’-plânsu’ în Be Kind Rewind şi-ţi arăta că nimănui nu-i pasă de tine în Tokyo!

Deci, sfatul meu pentru fanii lui Gondry e să dea cu skip la Green Hornet.

Sunt unul dintre admiratorii lui Christoph Waltz (rolul din Inglorious Basterds fiind una dintre revelaţiile recente şi pentru mine), aşa că îi sfătuiesc pe entuziaştii care aşteaptă încă o mostră de virtuozitate din partea vienezului să mai aştepte.

Adică, a făcut tot ce-a putut, doar că rolul lui Chudnofsky e mult prea strâmt pentru el şi-l face ridicol – involuntar. Scenariul a încercat să-i dea o pâine în plus pe alocuri, dar nu-l ridică. E neconvingător. Problema de imagine a personajului (că nu e scarry etc.) depăşeşte nivelul restului şi rămâne nesoluţionată, iar exploatarea ei se face în momente nepotrivite. Chudnofsky e un villain jalnic. N-ai vrea să fii în pielea lui.

În schimb, Seth îşi dă singur „verde”, fiind în elementul lui. Uneori chiar reuşeşte să-ţi dea un pic din entuziasmul lui. Din toată chestia asta, cel mai câştigat rămâne el. Băiatu’ şi-a împlinit visul din copilărie: să facă o poveste cu unul dintre eroii preferaţi şi să mai şi joace pe eroul respectiv. Probabil că de la alţi eroi a învăţat mind control-ul, că tot nu-mi pot explica how the hell i-a ademenit pe Gondry şi Waltz în povestea asta. Sper să nu mă întristaţi cu explicaţii economico-financiare.

Scenariul lui Rogen e chiar OK pentru un action budy com cu accente retro. Faptul că celălalt bad guy (nu Chud) moare fără ca Green Hornet să-i dovedească vinovăţia (după eforturi soldate cu pagube umane şi materiale serioase) e chiar o inovaţie care dă un aer comic proaspăt finalului. Îmi place. (Evident, trebuie să vă aşteptaţi la o parte a doua… Că mie mi-ajunge una, mulţumesc.)

Kato („strănepotul” lui Bruce Lee, care şi-a arătat şi el yoko geri-urile acum 40 de ani în Green Hornet-ul de atunci) e simpatic şi se mulează destul de bine pe rolul de harap-alb pe lângă înfumuratul Bărzăune.

Dialogurile ar avea nevoie de o polisare îndelungată pentru a li se ghici biluţele de dedesubt, dar story-ul curge binişor, iar arsenalul de gadget-uri e o adevărată încântare pentru cunoscători. La asta se mai adaugă istovitul şi cocoşeala ştrengarilor în nişte 3D-uri deştepte. 3D-uri care, după părerea mea, sunt acolo de figuri – sunt prea mult pentru nişte scene de lămurire a derbedeilor.

Încă odată, pentru fanii Gondry: nu-l vedeţi, nu-l auziţi. Să bâzâie la alte uşi.

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult