The Hangover II – the real monkey business

The Hangover II – the real monkey business

Fix după acelaşi pattern ca prima Mahmureală, a doua începe cu bancuri de liceu, continuă cu un moment de halucinaţie (colectivă), în care tabloul e făcut bucăţele, urmarea fiind lipirea conştiincioasă la loc a puzzle-ului. Doar că la faza în care „it happens again”, entuziasmul nostru se cam codeşte să iasă la suprafaţă, chiar dacă iniţial te-a străbătut aşa un fior complice când ţi-ai reîntâlnit tovarăşii. Adică, iar aceeaşi chestie?! Filmele astea două ar trebui vândute 2 in 1.

Oricum, dacă n-aţi apucat să-l vedeţi pe primul şi vă arde curiozitatea, puteţi să săriţi direct la al doilea. Fiindcă, după părerea mea, e mai spălăţel (a se citi: „it’s a mess”). (Zic „după părerea mea” ca să fie clar că sunt conştient că înot în contra curentului critic pe tema dată.) Bancurile sunt mai strunjite, personajele mai spicy, situaţiile (mult) mai juicy. La asta ajută şi locaţia: Thailanda sexuală&infracţională (scuze de pleonasm). După ce se releagă filmul rupt, intri într-un loc chiar periculos. Sigur, sunt şi faze care nu rezistă verificării, cum e cea cu degeţelul fără stăpân – cam out of control. Adică, intenţia e bună (îţi răscoleşte un pic ce-ai mâncat la prânz), dar n-are orchestra de partea ei. Adică, oricine în locul băiatului cu membrul lipsă ar fi făcut tărăboi din chestia asta. Nu merge…

Apropo de membru: faza cu transsexualul-ul thai care îl dezvirginează pe viitorul însurăţel: tare, bună găselniţă… La cât de antipatic e (şi dentist pe deasupra), o merită cu vârf şi îndesat. Victima perfectă într-un astfel de film.

HO2 are şi părţi (mult) mai bune (distractive, voi a zice) ca primul. Bunăoară, maimuţica drog dealer, perversă şi vicioasă e bestială. La propriu şi la figurat. Chiar nu ştiu cum de i-a lăsat inima pe scenarişti s-o părăsească în toiul acţiunii, tocmai când personajul prinsese o charismă cât a lui Humphrey Bogart şi Tommy Lee Jones laolaltă. (Încă un minus la capitolul configuraţie…)

Deci, nu mă deranjează că scenariul e ca un frate geamăn al celui din 2009. Putea să fie şi acelaşi, în fond, ideea e să te ţină să faci un film cât mai tare.

Salutăm şi prezenţa lui Paul Giamatti, care o scoate la capăt cu fineţea de care îl ştim în stare, chiar dacă nu e neapărat pe aceeaşi lungime de undă cu grosierii noştri.

Una peste alta, dacă tipii scot câte un HO la juma de an, poate îl numesc serial şi atunci o să mă uit şi eu pe comp la el când pedalez pe bicla de fitness.

Premiu: lui Stu, o vacanţă cu Sorin/ Sorina, să se mai simtă încă o dată special

nota_6.5

Punctaj: 6.5 (cu indulgenţe, aşteptăm HO3)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult