The Huntsman: Winter’s War 3D (2016) – Oglindă, oglinjoară, dă-ne o istorioară

The Huntsman: Winter’s War 3D (2016) – Oglindă, oglinjoară, dă-ne o istorioară

N-o să vezi, sau, ce-o să vezi greu o să crezi. Ca să folosim un neologism, povestea e neverosimilă. 

Să încercăm un sinopsis (credeți-mă, e chinul naibii). Ravenna (maștera c-o problemă la Albă-ca-Zăpada, care personaj nu apare) are o soră, pe Freya, o tipă OK până când, în circumstanțe „misterioase”, după ce iubitul ei omoară copilul amândurora în leagăn, devine răutatea întruchipată – Crăiasa Zăpezii, supărată pe caloriferele supușilor. Crăiasa-care-nu-mai-crede-în-iubire strânge armată de – să le zicem – Eisjugend, copii antrenați în frig să omoare dușmanu’ fără număr (că-s multe regate), dar care trăiesc sub legea lui „no love”. Cumva (nu pricepem cum) Eric/ Huntsman și Sara (Jessica Chastain), crescuți după regula make war, not love, ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, dar, dar… Crăiasa își are camerele ei video de supraveghere, niște bufnițe (foarte suspecte, de altfel, după înfățișare), și le surprinde activitatea „subversivă”. Așa că-i desparte, ca – odinioară – pe Kay și Gerda (v. povestea lui Andersen). 

După 7 ani, Huntsman e în slujba lui Albă-ca-Zăpada (pe care n-o vedem, cum spuneam). Și, după vreo jumătate de oră, are, în sfârșit, o problemă reală: oglinda malefică și responsabilă de nenorociri își face de cap, deci trebuie dusă într-un loc sigur, despre care nu știm decât că se numește Sanctuarul. Dar, ca să vezi, Crăiasa vrea oglinda aia –tot așa, nu se știe de ce, devreme ce are destule puteri. Ca să ce? Să-i spună cine-i cea mai frumoasă din țară? Să se indispună duoamna? Dar, te pui în calea dorințelor unei crăiese? Da, dacă n-ai nimic de făcut. Ca Huntsman. Care nu înțelege nimic din oglinda aia (ca și noi, ca să fim sinceri), dar de ce s-o lase pe mâna înghețatei? 

Fiindcă e vorba de drum-cu-primejdii, Huntsman adună pe lângă el o echipă de personaje-suport dubioase (în sensul rău). E vorba de doi pitici și două pitice. Piticii vorbesc foarte urât de înfățișarea piticelor, iar ele nu se lasă mai prejos în privința meclelor piticilor: faptul că, și unii și alții, o fac la modul general (piticii se bucură la femei „normale”, piticele salivează la Huntsman), nu numai că nu este nostim, dar e și, indirect (și, sperăm, involuntar) jignitor, discriminatoriu într-un anume sens. 

Avem în acest „quest” ecouri din Indiana Jones, așa cum o scenă de tavernă e foarte LOTR-escă. Dacă tot suntem la capitolul „parafraze”, Ravenna/ Regina Malefică face trimitere la Queen of Blades din Starcraft, iar Oglinda însăși e morphică precum Terminator T-1000. Faze care, de fapt, îți lasă un gust amar, atât de prost puse în context sunt. Oricum, ce e mai senzațional e și în trailer. 

Din rațiuni de răsturnări de situație ta-ni-nam, scenariul e supus la grele perversiuni: se ajunge la paradoxala situație ca o treime din el să fie un fel de romance cu dialoguri de ți se strepezesc dinții – nu mai adaug nimic, să n-o dau în spoiler. Crăiasa zice că nu mai crede în iubire. După filmul ăsta, nici noi. Măcar deocamdată. 

Motivațiile sunt subdezvoltate, ca să nu spunem confuzie totală: nigga who, nigga what, ca să cităm un clasic în viață… Cea mai nasty e cea a Ravennei – din păcate, antagonistul. Ce să-i ceri atunci lui Huntsman, care nu te convinge deloc dacă să ții cu el sau nu, atât e de timid… E șters, n-are niciun detaliu de care să te agăți: până la urmă, ce-l face suficient de special ca să te identifici cu el? Nimic. Încearcă el niște glume, dar nu țin. Am râs doar la fazele/ dialogurile involuntar comice. 

Filmul n-are ritm, în schimb e dotat cu o coloană sonoră care nu se potrivește decât uneori, probabil, întâmplător. Actorii sunt conduși aiurea, singura care prinde „ideea” e Charlize Theron (Ravenna). Din nefericire, apare prea puțin. Emily Blunt (Freya) se comportă ca sub vrajă – am înțeles ideea, dar să nu exagerăm. Jessica Chastain e o irosire totală de talent. Nick Frost (piticul Nion) e pus să spună – mai mult ca sigur – cele mai jalnice glume din cariera lui. Pentru multă vreme o să evite să iasă la bere cu buddy-ul lui Simon Pegg, să nu-l ia ăsta la mișto. 

Ce naiba s-a întâmplat?! Snow White and the Huntsman a fost un film fain. Și, culmea, cu Kristen Stewart. Mda, iar e vorba de regie. 

Notă: 4 

nota_4.jpg

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult