The Jungle Book (2016) – Sssă-l vedeți

Că vă cam hipnotizează ca sâsâitorul Kaa (aici, glăsssuit de Ssscarlett Johansson atât de fain că zici că-i Charlize Theron). 

Iar n-am stat în aceeași sală cu preșcolarii, ca să culeg reacțiile cele mai ingenue. Am văzut filmul alături de alfabetizați, dintre ei făcând parte și (ca să le pârăsc) cele patru tipe de clasa IV-VI care s-au băgat (grupate compact) în fața mea la popcorn și nici n-au gustat gluma cum c-o să joc în Omul invizibil. (Uăăă!) 

Deci, nu știu cum a fost dublat în română, dar vă asigur că varianta originală e absolut wow – poate cele mai mișto voci (!) din ce-ați auzit în ultima vreme. Bagheera (Ben Kingsley), Shere Khan (Idris Elba), Baloo (Bill Murray) și mai ales Louie (Christopher Walken), care o dă din vorbit în binecunoscutul cântec „I wanna be like you” sunt de te ia cu răcori pe șira spinării. 

În rest, Disney (care se reinventează din nou) face din cartea lui Kipling (și din ecranizarea din anii 60) un film foarte pe sensibilitatea contemporană. Povestea e recompusă astfel încât omul e prezent doar ca amenințare/ concept (singurul om, în afară de Mowgli cel crescut de lupi, e tatăl acestuia, într-un flashback, ceilalți fiind doar niște umbre în jurul focului, Floarea Roșie, cum o numește Bagheera, aici și narator). E lăsat loc liber confruntării între Mowgli și fiorosul Shere Khan, care, normal, își are partea lui de dreptate: „un pui de om va deveni om adult, iar omul e interzis”. Mowgli va trebui să arate că își merită locul în junglă. Că nu-i om. Sau că e. Depinde de unghiul de vedere, iar posibilele interogații legate de umanitate și de ce-i bine și ce rău sunt deschise discret, fără să îngreuneze firul, foarte simplu de altfel, al narațiunii. 

După ce Khan, aflând de existența copilului în sânul haitei de lupi, vrea să se răzbune pentru ochiul scos de către tatăl acestuia și promite lupilor zile grele, Mowgli decide să plece, să-și găsească o altă specie care să-l primească. Prudent, Bagheera vrea să-l ducă în locul de unde crede el că aparține micuțul: la oameni. Evident, planul întâmpină greutăți, iar peripețiile lui Mowgli sunt în parte înfricoșătoare, în parte amuzante – balanța pare totuși să se încline înspre prima categorie, mai ales ca intensitate. Momentul în care Mowgli reușește să scape de Khan cu ajutorul turmei de bivoli și, mai apoi, de alunecările de teren, sunt momente de o forță vizuală ce frizează sublimul. E unul dintre puținele exemple (din ultimele Disney, mai ales) în care dark-ul  nu mai e un simplu element de decor/ divertisment: îl simți pe pielea ta. 

Animalele sunt tratate vizual cu un realism cu totul special, ca pentru puștii care se uită zilnic la National Geographic. (Dacă stai să te gândești, totul, în afară de puștiulică, e făcut în 3D!) N-o să vezi strâmbături exagerate comic, ceea ce nu înseamnă că, de pildă, Baloo nu e un haios. Are grijă Bill Murray să-l facă: ursanul e o loază exploatatoare (cum îl pune pe Mowgli să-i culeagă fagurii de miere!), cu o înțelepciune ușor amăruie. Mowgli și Baloo fac o pereche absolut incredibilă. Băiețelul păstrează în mare candoarea și naivitatea vechiului personaj Disney, la care se adaugă un soi de maturitate și dârzenie, iar Neel Sethi e atât de natural într-un rol aproape imposibil, că ți se lipește de suflet încă din primele cadre. Despărțirea de mama lupoaică Raksha sub o ploaie torențială? Zdrobitoare. Cum îl păcălesc niște făpturici și-i fură mâncarea? Râzi din toată inima. Cum recită el, ca pionierul, Legea lupilor, iar Baloo îi spune că ăla nu e cântec, ci propagandă? Food for thought pentru cei mici. Ca și legenda elefanților care au creat jungla. (La faza aia te ia cu frisoane.)

Maiestuos, epic, serios spre grav, cu accente horror fără a degenera în violență „grafică” (chiar și numai vocal, Shere Khan e înspăimântător), dar și cu un umor fin, relaxat, fără scălâmbăieli (despre care se crede că ar atrage publicul cel mai fraged), aș spune că The Jungle Book e mai degrabă pentru cei peste 12 ani. Oricum, ceva ce puștiulicii, de orice vârsă, n-o să uite prea curând. 

De văzut în 3D. Merită. 

Notă: 9