The Last Stand – Dacă nu vine Arnie la acţiune, vine acţiunea la Arnie!

The Last Stand – Dacă nu vine Arnie la acţiune, vine acţiunea la Arnie!

Trei nume m-au pus imediat pe jar şi nu m-am lăsat până n-am văzut ce-a ieşit din combinaţia lor: Jee-won Kim (trei dintre filmele lui sunt în top 50 la mine), Forest Whitaker (genial tot în cel puţin trei filme) şi, bineînţeles, Schwarzy, care garantează distracţie în orice ar apărea. Sigur, am fost un pic reticent după ce-am vizionat traileru’ – mare lucru nu pare să se întâmple şi acum vă pot spune, cinstit, că nici filmul în sine nu plezneşte de subploturi sau răsturnări de situaţie.

Tot ce se răstoarnă pe-aici sunt maşinile, şi o fac la modul demenţial. Apropo de maşini şi alte agregate, trebuie precizat de la început că adevăratele staruri ale peliculei sunt Corvette şi Georgette: o fiară pe patru roţi tunată, un adevărat instrument al diavolului, care pare a avea viaţă proprie, şi un Smith&Wesson 500 gigant şi năbădăios, pe care dacă nu ştii cum să-l apuci (cum „s-o”, că e o ea), faci buba. Lor li se adaugă, printre altele, o mitralieră Vickers, ceva gen cum aveau ruşii prin filmele de război – unul trăgea, altul ţinea banduliera cu cartuşe. La ruşi te duce cu gândul şi personajul lui Johnny Knoxville într-una dintre secvenţe, cum îşi face el de lucru pe lângă dihania scuipătoare de plumbi având pe cap un fel de budionovka de metal.

Povestea e simplă ca o adunare cu două cifre şi, ca atare, previzibilă cap-coadă: un şef de cartel de droguri scapă de sub escorta poliţiei şi băieţii lui vor să-l ajute să treacă graniţa în Mexic, doar că nu l-au luat pe Arnie în calcul, care le stă în drum. Are rost să continui? Evident că nu. Întrebarea cea mai corectă e: ai timp să te plictiseşti? Ei bine: nu. Deşi dilemele personajelor sunt de nivel un pic peste zero, nimeni nu cere complexitate de la o producţie hollywoodiană. Dacă acţiunea e închegată, momentele dinamice şi script-ul alert, e deja suficient. Jee-woon Kim n-are decât să toarne capodopere la el în Coreea. Cu toate astea, o tuşă asiatică se simte pe ici, pe colo, spre deliciul cunoscătorilor. Regizorul injectează exact atâta weirdăciune cât să nu deraieze de pe mainstream, dar destulă cât să dea un aer vioi şi proaspăt unui gen vechi de când lumea. Inutil să mai spun că sunt bucăţi care suferă de un umor de bună calitate, iar când e acţiune, asta-i crâncenă. Arnie, deşi uşor obosit, încă magnetizează, iar Whitaker e fix pe rol.

Nu l-aş revedea, dar nici nu-mi pare rău c-am fost la el.

nota_7Notă: 7

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult