The Next Three Days – viaţa în pârnaie e mai mişto ca afară!!!

The Next Three Days – viaţa în pârnaie e mai mişto ca afară!!!

Păi cum să n-ai impresia asta când gagica de la ţuhaus e ca o Barbie proaspăt scoasă din cutie de fiecare dată când apare, în timp ce bărbaxu e din ce în ce mai consumat, şifonat pe la arcade şi molari de tot felul de jmecheri cu care nu e bine nici să schimbi un sokeres?… Şi te şi întrebi de ce nebunu’ ăsta de John (Russell Crowe) o ţine morţiş s-o scoată de acolo, când nici ea nu e foarte convinsă că mai vrea outdoor…

Clar, filmul nu e încheiat la toţi nasturii, dar tocmai un nasture lipsă îl salvează de la o ţinută banală. E vorba de nasturele pierdut de Lara (nevasta lu’ John) în noaptea crimei şi pe care, la sfârşit, un detectiv vrea să-l găsească. Nasturele ar putea constitui o probă – singura – a nevinovăţiei nevesticii sau, dimpotrivă, încă una a vinovăţiei. Nasturele, pe care doar noi îl vedem, dispare în canal forevăr, lăsându-ne cu mâna întinsă: a fost sau n-a fost?!

Păi, tocmai aici e faza: că n-are importanţă, din moment ce soţiorul zbuciumat e convins că soţioara lui, condamnată pentru uciderea şefei (americanii nu sunt aşa înţelegători ca noi) e curată ca apa de izvor. Imediat rememorezi discuţia (cam fuşerită) dintre cei doi din bulău, când ea îi zice orange în faţă (c-aşa-i zeghea pe la ei) că pilotează prin alte dimensiuni. Mai faci contactul cu citatele aluzive din Contele de Monte-Cristo şi anemica hermeneutică dintre el în calitate de prof şi elevii lui pe buchea lui Don Quijote… Şi-ţi dai seama că omul are probleme serioase la soft.

E de remarcat că Liam Neeson a evadat de 7 ori în filmul ăsta, chiar dacă nu se vede. El nu numai că retrăieşte aceste evadări la o bere, dar şi trăieşte din ele, fiindcă a scos o carte pe tema asta şi învaţă puţoi ca John cum s-o facă. Asta-i teoria… Că practic îi zice că dă de dracu’ dacă încearcă. În rest, cum să facă o cheie universală dilimăul învaţă de pe Youtube (că de bombă artizanală încă n-are nevoie), se smardeşte cu nişte dubioşi pentru nişte acte false amărâte şi nişte mălai care pică pomană şi gata planul de pus în aplicare. Da’ vorba lu’ veteranu (7, bă, 7!): să scapi e uşor, să rămâi liber e tot şmenu’.

Şi mi ţi se ridică stihiile, neică, împotriva la săracu’ Russell (cel cu doi de „s” şi cu doi de „l”, cum spunea un prof de-al meu mai hâtru, doar că era vorba de Bertrand filozofu’)! Mai ceva ca în faţa lu’ Ana lu’ Manole! Să te ţii suspans… Planul, pus la punct la modul maniacal, nu poate să prevadă nşpemii de chestii neprevăzute – că de aia sunt neprevăzute. Şi cu toate astea, iată-l pe prof deasupra vremilor!

Toate bune şi frumoase, dacă filmul n-ar fi fost un remake după un film încă cald: Pour elle (2008), thriller de thriller, fix acelaşi scenariu, cu mici modificări. The Next Three Days nu e nici thriller, nici dramă, e o struţocămilă. Deci avem următorul paradox: pe de o parte, un film francez „american” (Pour Elle), pe de alta, un film american care se vrea „european” (The Next Three Days).

În TNTD, relaţiile se vor subtile, dar rămân doar subţiri, inconsistente. De la fazele de acţiune la gândurile care-i boţesc figura, Crowe, bun în ambele genuri, n-are timp să schimbe măştile şi oboseşte, e derutat. Şi, că veni vorba, fazele de action şi momentele „psiho” au lungimi inegale, comprimate sau diluate fără justificare, şi rup trama story-ului într-o parte şi în alta. Nu, nu e un film haotic, doar inegal.

Pour elle îi e superior în primul rând datorită rolului nevestei: aici Elizabeth Banks, păpuşa uşor borderline, dincolo Diane Kruger, care intră în pielea unei femei adevărate, care chiar convinge.

Totuşi, pentru „scena nasturelui” The Next Three Days are puncte în plus. O scenă care lipseşte din varianta franceză (lăsând story-ul cu senzaţia de „va urma”).
Una peste alta, dacă vă ardeţi de filme franceze (că mai ştiu cazuri), merge şi ăsta.

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult