The Purge: Anarchy – Crime legale și legate

Legale, fiindcă, după buna tradiție gore-ilologică instaurată de The Purge (2013), avem o noapte pe an cu adevărat democratică, în care poți să-ți omori nevasta cu telecomanda (s-o și violezi înainte sau după, dacă ții neapărat), să-i îndeși șefului pe gât (la propriu) rapoartele cerute (nu înainte de a le da foc) și să te bucuri pe acoperiș, la o bere, de un spectacol al străzii pe cinste, prin binoclu sau prin lunetă.

Legate, deoarece, nu-i chiar așa, cel puțin nu în The Purge: Anarchy. Că nu se omoară (doar) de florile măcelului și nu (doar) așa, aiurea, c-o strângi de glandă pe sor-ta cu flotorul că ți-a folosit spuma de ras. Nu mai e doar de refulare, e (și) cu premeditare de nivelul h.

Bugetul mai generos decât în 2013 i-a permis scenaristului/regizorului James DeMonaco să iasă din vilișoara modestă, unde un Ethan Hawke încerca jalnic să-și apere familia, pe străzi, să dea cu sânge&creieri pe fațadele și prin rigolele L.A.-ului. Dintr-o dată avem mai multe posibilități, de „exprimare artistică”, să-i zicem așa: mașini blindate și à la Mad Max (ce dacă e doar 2023), camioane ce ascund mitraliere de neam prost și personaje sinistre. Există și-o capcană ca pentru animal sălbatic, la un moment dat. Cool.

În acest peisaj nocturn presărat cu urlete ca în Carmaggedon (mai puțin enervantele alea de mierle), iată apare lupul-singuratic-în-căutarea-propriei-dreptăți denumit Sergentul ș-atât, ca să dea emblematic și ca să înțelegem de unde atâta meșteșug în mânuirea gear-ului, pe care tre să-și fi vândut garsoniera ca să-l achiziționeze. Iar acest lupu’ singuratic e abătut din drumul său de impulsul de a salva două nevinovate, mamă și fiică (Eva, Cali), la care se adaugă cuplul ghinionist-isteric Liz-Shane. Toți cinci vor fi vânaț temeinic de două bande: derbedei și un soi de paramilitari. Mai adăugați la asta niște bogătani cărora li se aduc victime pe tavă (ca pe vremuri, lui Ceaușescu, animalele legate discret) și niște revoluționari care tună și fulgeră că toată sărbătoarea e făcătură ca să mai îngroașe portofelele deja burdușite.

Dacă personajele principale o dau cumva realist în preocuparea lor de a-și salva fundurile, celelalte două categorii sunt din alt film. Mai ales bogătanii rânjicioși și cu priviri fixe, de zici că acuș acuș se decojesc și apar din ei reptilele care de fapt, cum bine știm, conduc lumea. Intenția de a face dintr-o anumită categorie socială ceva grotesc și out-of-this-world e OK, dar faptul că n-au interacțiune efectivă cu pipălșii normali, asta nu e OK. Numa’ noi vedem că-i ceva în neregulă cu respectivii. Dacă „eroii” noștri ar fi fost mai spălați pe creier, atunci aș fi zis: ar fi fost fain cum descoperă ei „realitatea”.

Asta ar fi prima supărare. A doua: deși Sergentul e prost exploatat (că nu mai știi dacă să te uiți la el sau la Eva și fii-sa, care tot îi repetă – stupid și neconvingător – că purificarea nu e bună), scenariul devine previzibil până la secundă: ajungi să intuiești cu precizie de ceas elvețian când o să-ți sară în față următorul nașparliu. Pe de altă parte, unele scene de încăierare sunt lungite sadic (a se citi „amatoricește”), cică e mai mult suspans. Trei: dialogurile sunt nu superficiale (așa cum le șade bine într-o producție B), ci foarte slabe, generatoare, pe ici, pe colo, de comic involuntar.

Partea bună: The Purge: Anarchy e mai bun decât The Purge. Dacă v-a plăcut primul, veți fi încântați de al doilea.

  Notă: 6.5