The Purge – „Cei trei purceluşi”, pentru 18+

Îs vreo patru, de fapt, în căsuţa aia meandrică a lor, da’ cu toţii, malnutriţi în fel şi chip. Jale mare. Nu ştii la care să te uiţi mai întâi, să-i dai primul ajutor: lu’ James Sandin (Ethan Hawke), care e insuficient de pozitiv şi spectatoru’ n-are nicio simpatie pentru el, lu’ nevastă-sa, care se bălăceşte în idei stătute sau celor doi copii, atât de anemici, că lupu’ cel adevărat nu i-ar onora nici c-o privire scârbită. Ah, şi ar mai fi iubitul lu’ aia mică – un personaj atât de stupid, că te întrebi dacă l-ai văzut într-adevăr sau doar ţi s-a părut.

Deci, ideea, după cum probabil deja ştiţi din trailer, e că, în 2022, în ţara lui Ted Bundy şi a lui Al Bundy, o zi pe an ai voie să tai, să spânzuri, să jefuieşti, orice orice vrea sufleţelu’ tău umilit, frustrat şi plătitor de impozite. Ai un vecin care ţi-a intrat cu ţoacla în bunătate de rododendron? Violează-i câinele şi împrăştie-i maţele pe 18 km. Chestiile astea nu sunt numai acceptate, dar, atenţie, şi încurajate de guvern printr-o propagandă furibundă, cu inevitabila limbă de lemn.

James (care, vai, ce ironie a sorţii, e chiar făuritor de sisteme de securitate) vrea să-şi petreacă acele superbe 12 ore alături de familie. Baricadaţi ca-n buncăru’ atomic. Şi iată că apare un negru urmărit de nişte puberi cu măşti ca să le ascundă coşurile, şi i se îngăduie în casă (băh, deci, să-l dai de pereţi pe ăla micu’ cu capu’ lui pletos). Apoi, negrul (care are la gât plăcuţă de soldat USA, o enigmă neelucidată, temă pentru acasă), negrul nostru, purceluş şi el, se plimbă vreo juma de oră prin casă, în timp ce cu toţii aşteaptă să vadă ce-o să născocească lupu’ cel rău ca să intre peste ei. Afro-purcelu’ îţi dă ceva speranţe c-o să iasă c-un ignat sănătos, dar ţi-ai găsit?!…

O fi lupu’ mai vânjos? Hm… Aşa părea la început, mai ales că adunase ditai haita, de ziceai că-i măcar meci NY Giants vs Packers. Conducătorul anonim (în distribuţie e „Polite Leader”), deşi clişeu (the polite psycho killer), emana potenţial. Apoi, începe să te plictisească. La fel ca şi purceluşii: n-are eveniment în el.

Treptat, totul se transformă într-un fel de farsă grotescă, amuzantă până la un punct, fiindcă ţi se sugerează (nu-ş’ dacă voit sau nu) că, în 2022, toată America e spălată pe creier şi crede în binele „purificării” la modul cel mai mistic. Hm… Care-i morala supremă? Ucideţi acum după pofta inimii, să nu ajungeţi s-o faceţi doar o dată pe an? Sau cât de ipocriţi şi schizoizi or să fie americanii şi peste jdemii de ani? Hm…

Motivaţiile personajelor sunt subţiri, alegerile lor, confuze, acţiunile lor, iritante. Iar dialogul… Cred că dacă mai auzeam încă un „OMG, are you alright?”, omoram io pe careva.

Filmul s-ar vrea între Panic Room şi Funny Games. Nu se intră. (Ca să fiu sigur că nu exagerez, aseară, după The Purge, am revăzut filmul lui Fincher, cu dârza Jodie Foster şi veşnic dilematicul Whitaker. Minunat.)

Mergea de-o comedie neagră. Eventual un musical. (Ah, era să uit: pe genericul de început sunt footages de la camere video cu crime măiestre puse pe Clair de lune a lui Debussy… Hai, măh, contraste din astea sunt deja pentru amatori, zău.) 

Singurul lucru bun e un pic de suspans şi măcelăreala e decentă. Dacă n-ai pretenţii de categoria A (unde ar fi trebuit să-l plaseze ideea de SF speculativ), merge.

Notă: 5.5