The Roommate – Aerisiţi înainte de plecare!

The Roommate – Aerisiţi înainte de plecare!

Zicem şi noi, inspiraţi din tagline-ul respectivei producţii: ai nşpe mii de ori mai multe şanse să dai peste un/o roommate dilimache decât să mai apuci un film ca ăsta. Impresionant! Este o piesă de colecţie, cum nu apar decât două trei într-un deceniu!

Cam asta se întâmplă când eşti un/ o executive producer spre 40 de ani care scoate la imprimantă scenariile scrise de alţii şi te mănâncă în buricele degetelor să le arăţi că şi tu ai habar a crea! Nu ştiu dacă Sonny Mallhi (executive la nişte filme decente precum The Lake House) este un el sau un ea, dar parcă mai contează? Sau poate contează, că întortocheate mai sunt căile Hollywoodului!

Întrucât ciudăţenia e alta: cum naiba s-a decis compatriotul lui Lars von Trier, acest Christiansen cu niscaiva nominalizări serioase, să-şi suflece mânecile pe scriptul respectiv? O fi vreo cauză asemănătoare cu cea pentru care Donnersmarck a regizat The Tourist? Ceva gen fata (est-)europeană over 30 de pe matrimonialele internaţionale care nu mai face mofturi?

Dacă e aşa, atunci pe Billy Zane (profesorul Roberts din film) e posibil să-l fi păcălit că joacă într-un erotic cu bunăciunea de Leighton Meester şi cu J-Lo-eana Minka Kelly. Şi când să ajungă la acţiunea propriu-zisă, i s-a spus că nu mai e buget.

Rebecca e simply Rebecca, o aluzie la Hitchcock, aşa cum e şi scena duşului. (Hm… Nu cred că Alfi ar fi măgulit.) Ea este colega de cameră cu probleme la mansardă. Cu asta ne edificăm complet în a treia parte, când dăm peste flaconul de antipsihotice, ca să nu existe niciun dubiu. 🙂 Între timp, se comportă perfect normal pentru o psihotică: i se pune pata pe o brunetă care seamănă cu o brunetă pe care i s-a pus pata în liceu, îi face portretul, îi împrumută lănţişorul, îi înlătură prietenii… Bruneta îşi declară independenţa, şi uite aşa începe războiul.

Eu înţeleg că băeţii au vrut să facă un film relaxant, previzibil din primele 10 minute şi îmbâcsit de clişee care să nu obosească minţile studioase din universităţile americane. Numai că nu le iese: până şi clişeele se răscoală şi fac circ, stricându-le şandramaua. Păi, aşa vă comportaţi cu nişte clişee onorabile?! La fiecare pas, scenariul se împotmoleşte şi mai introduce, pe scripeţi, câte un deus ex machina. Iar personajele secundare par să fi fost extrase ca la 6 din 49. Păi, American Psycho e capodoperă, nene!

Multe filme proaste sunt şi ele bune la ceva. O doamnă în vârstă îmi mărturisea că urmăreşte Young & Restless ca să vadă cu ce se mai îmbracă ăia. În The Roommate, în afară de faptul că arată nişte camere de cămin studenţesc nesimţit de mari şi confortabile, nu cred că e ceva care să atragă atenţia.

The Roommate este un film perfect zen. Nu te încearcă niciun fior (de groază, erotic, al cunoaşterii etc.), iar neverosimilul acţiunii şi al jocului actorilor te ţine departe, în contemplare, ca în faţa scenei vieţii.

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult