The SpongeBob Movie: SpongeBob Out of Water – Un burete, dar nu pentru spălat pe creier

The SpongeBob Movie: SpongeBob Out of Water – Un burete, dar nu pentru spălat pe creier

Asta e concluzia după ce-am socotit bune și rele și-am tras linia. Făceam mișto de Nickelodeon până acum (indirect, comparând desene animate slabe cu producțiile N.)? Păi, îmi retrag vorbele. Se pare că-s cam incult la capitolul ăsta – de exemplu, n-am urmărit seria cu SpongeBob: dacă e pe măsura lung-metrajului, atunci nu-i atât de rea.

Conform coordonatelor sale, SpongeBob se prezintă ca o animație (de fapt, o tehnică mixtă, cu filmare „reală”, 2D etc.) de nișă. De nișa nișelor. Dezavantajul este că, pus alături de mainstream (de inspirație Pixar, Disney etc.), SB nu va avea niciodată succesul unor producții mai oportuniste, dar mult mai puțin creative.

E greu să te atașezi de micuțul burețel, e greu să te lași îmbibat de lumea lui greu identificabilă altcumva decât la nivel caracteriologic. Dar, cu un mic efort de a ieși din confortul unor tipare și, odată ce intri în convenția unei aventuri în care se poate întâmpla orice, derutantă uneori, fiindcă atinge paliere ontologice diferite, satisfacția e cu atât mai mare.

SpongeBob prepară cele mai bune chiftele din regatul subacvatic. Rețeta – secretă – a acestora dispare la un moment dat, stârnind o „apocalipsă” (cum o numesc băștinașii), care pune în pericol existența Fundului Oceanului. Și, de ce nu?

Asta e întrebarea pe care trebuie să ți-o pui, în repetate rânduri: „de ce nu”. Deci, avem, în primul rând, un exercițiu de imaginație. Fără pretenții abisale, fără vreun ton de superioritate. Makerii știu cu ce luptă, iar armele lor sunt – deliberat – modeste. Dar – o să spun o banalitate – tocmai aici e arta.

Revenind la Sponge, acesta are ca scop să recupereze rețeta, pentru a restabili pacea. E un slujbaș care-și vrea job-ul înapoi, crede că menirea lui e să facă chiftele, chiar dacă lucrează la un patron. Nicio clipă nu se îndoiește de asta. Un ideal insuficient de generos? Poate. Dar susținătorul lui e de o sinceritate indiscutabilă. Are două dimensiuni: dorința de a fi pe placul tuturor și încăpățânarea cu care crede în ideea de echipă. E un „fericiți-cei-săraci-cu-duhul”. În privința asta, nu te miri când, la un moment dat, trecem printr-o experiență mistică (firește, divinitatea este un delfin, hahaha).

Reținerile mele… E, în primul rând, silly&fun, deci, un film pentru cei mai fragezi, astfel că, dacă vă luați preșcolarii la cinema, alegeți varianta dublată, să nu faceți drum degeaba. Pe de altă parte, nu e în totalitate așa – sunt situații care vizează un receptor obișnuit cu subtilități. Din  păcate, de multe ori, gradele de „rafinament”/superficial nu se suprapun (pentru o lectură pe paliere), ci apar consecutiv. Înțeleg că makerii ne propun un exercițiu (intens, pe alocuri) de gândire laterală, dar de multe ori lasă impresia că se joacă gratuit, fără miză. Ceea ce nu e pe placul oricărui spectator.

O altă reținere ar fi legată de inegalitatea scenariului: Bob e out of water cam puțin, literalmente. Aventura lui de pe uscat se îmbulzește pe ultima sută de metri. Apoi, interacțiunea cu villain-ul ar fi trebuit să aibă mai multe puncte de contact. Există, ce-i drept, o poveste cu mister, suspans (whodunnit), dar semnele presărate sunt derutante.

Banderas, în rol de pirat care a pus mâna pe cartea cu povestea Fundului Oceanului, este simpatic (deși mulți or să spună că-i o copie a lui Depp-Sparrow). Cum se ceartă el cu niște pescăruși cântăcioși – adorabil.

Ce să zic… Merită o șansă. Mi se pare o alternativă OK la superproducțiile animate ale momentului. Și gândiți-vă că cei mici sunt, de multe ori, mai receptivi decât noi, cei obosiți de tropi, scheme și clișee.

nota_7.jpg Notă: 7

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult