The Thing – Un artist neînţeles, dar cam fără posteritate

Mă întrebai la un moment dat, aşa, filozoficeşte: da’ dă ce omoară Thingu’ ăsta pipălşi fără număr, fără număr? Pe Alienuţa o înţeleg: mai face un ouşor, mai perpetuează specia… Dar Obiectu’? Păi, ce întrebare de prost am şi eu în cap! Fincă are cu ce, bă, de aia!

Sincer şi deschis o spun: n-am văzut Thingu’ prim, din ’82, deşi am aruncat o privire pe sinopsis pe wiki, să nu fiu chiar pe dinafară. Şi cică e mai bine aşa, că ăsta nou e prequel. Numai că, aşa prequel cum e, tot nu înţelegi ce-are criciăru cu semenii noştri. Nici măcar n-a primit amendă că şi-a parcat ditamai nava aiurea. În fine, dihonia n-are chef să dea explicaţii – vorba lu’ Alien 2: let’s move like we’ve got a purpose. Principal e că ceva a supărat-o rău, poate frigu’, poate că nu-i dă şi ei nimeni un ceai fierbinte… (Sau: „l”-a supărat, că nu se ştie nici dacă e un „el” sau „ea”.)

Ce ştim cu certitudine e că lucruşoru’ nostru e un demn de invidiat artist plastic. Îţi face portretu’ cât ai zice „au” şi te şi înlocuieşte prin preajmă, ca să nu osteneşti tu la toate alea. Şi, când îl loveşte plictisu’, Picasso scrie pe el: dacă nu-ţi combină şi-ţi îmbină de ici, de colo, mai mult ici, mai puţin acolo, de te face mai frumos decât erai… Ce înseamnă iubirea pentru alte forme de viaţă! Şi, până la urmă, arta e un scop în sine, right?!

Chestia e că locuitorii peste care dă norocul sunt cam inculţi şi lipsiţi de simţ artistic. Ceea ce determină multă alergătură şi stai să vezi ce-ţi fac când te prind. Creatura, când e prinsă, face feţe-feţe: de-ale lor, se înţelege…

Din păcate pentru toată lumea (şi pentru noi, care deja ştim cam câţi o să iasă la numărătoarea finală), singura mai capabilă să-l dribleze pe thing e o gagică. (Ca să vezi că Ripley nu e singura femeie care dă cu băloşeniile de pământ…) La cum se mişcă, te gândeşti că are ceva (para)militar la pregătire. Bravo ei, ce să mai…

Muviu’ are nişte calităţi indiscutabile: ritmul e exact cât să apuci să te oripilezi în adâncul sinelui şi să reţii minunatele creaţii ale artistului spaţial, fugăreala te ţine prins de scaun, iar toată chestia are un ceva grotesc care te pune pe gânduri.

Oricum, aşa cum se şi aştepta toată lumea, la coadă se vor aşeza mai mult fanii genului. Care, cred, vor ajunge la concluzia că mai mult de atât n-ar fi înţelept să ceară de la o astfel de producţie.