The Wolverine – Luceafăru’ acţiunii

…Iaca, lu’ fiorosu’ cu nume de medicament i s-a făcut sete de repaos, precum, pe vremuri, blândului astru eminescian. E vizitat cică de coşmaruri, dar nouă ne prezintă doar nişte vise c-o fostă bunoacă de-ţi pare rău că n-o vezi şi în realitate (Famke Janssen, doh).

Şi cum stă el cocoţat în vârf de pădure, ascultând simfonică la radio şi schimbând filozofii de viaţă sălbatică cu ursu’ (care se pişă ca câinele, vă jur, scuze de cacofonie), iată-l păleşte din nou vântul aventurii, sub forma unei şturlubatice cu sabia iute şi precisă, care – bonus – mai ştie şi viitorul. Dar „decât” p-ăla rău, când o mierleşte careva. Micuţa îi aduce aminte lu W că la Nagasaki în paşcinci i-a salvat viaţa unui japonez şi că respectivu’, acum moş pe moarte, vrea să-l răsplătească. Pfffff… Nu vreţi să ştiţi la ce se referă moşu’. Ba da, vreţi. Păi, să-i dea lui nemurirea. (Alo, ai căpiat, moşnege?!) Dar să nu vă vină să credeţi: Wolfy chiar pune botu’ un pic, gândindu-se că n-ar strica să fie şi el un Sein zum Tode, dacă e să ne exprimăm elevat. Doar că aventura îl ia din nou pe sus, că tre să facă pe bodyguardul nepoatei lui Yashida, minunat de frumos alcătuita Mariko (Tao Okamoto, la primul ei film). Şi nu mai vrea să fie muritor. Deşi e mai mai, fincă îi slăbesc puterile (palpitant, zău, că-ncepe să obosească şi de la un strănut). În plus, e înconjurat de ningiălăi ca bucăţica de prăjitură de la picnic cotropită de furnici.

Deci, pe lângă ursu’ care micţionează pe copaci întocmai celui mai bun prieten al omului, am mai învăţat câteva chestii interesante. Printre ele e că părul de pe pieptul lui W se regenerează după cumplite arsuri fix ca pielea acestuia. Apoi, că acoperişul unui tren din ăla japonez cel mai rapid din lume e mai puţin rezistent decât o cutie de conserve – bagă unu’ cuţitul în el, vorba aia, ca-n brânza cu smântână.

Gheruţele lui W sunt puse la grele încercări şi răsturnări de situaţie. Mai ales că, spre final, apare şi-un robot uriaş importat parcă din Pacific Rim – aşa, să fie în ton cu moda. Dar primejdia cea mare vine de la o mutantă cu forme feline şi zâmbet parşiv. Dar, tocmai ea e plasată prost, în rândurile din spate, acoperită de yakuza şi alte lighioane.

Surprinzător de dramatic pentru categoria lui, The Wolverine câştigă mult agăţându-te în egală măsură de sentiment şi de agresivitate. Are o doză decentă de thrill şi lupte suficient de încrâncenate.

Notă: 8