Thor: The Dark World – Iaca și Asgardu’, da’ unde-i leopardu

Thor: The Dark World – Iaca și Asgardu’, da’ unde-i leopardu

Că io îmi făcusem socoteala că să vezi ce exthorminare le dă Loki la toți de l-au nedreptățit. Ei aș, juma din bucățica lui de poveste e închis într-o vitrină, ca anumite femei într-un anumit cartier din Amsterdam… Iar cum se comportă el în general, ghidușul e aproape pozitiv, mai mult de simpatizat decât de urât din toți rărunchii, ca un villain care se respectă. În fine, nu de rău zic aici, ci de părere de rău.

Antagonistul răsare din altă parte. „Răsare” e impropriu spus, căci Malekith, șeful la toți elfii întunecioși, îi de partea beznei absolute, care până și noi pământenii avem logica de a recunoaște că a fost înainte de lumină și de nudistele bronzate din Vamă. Drept urmare, urecheatu’ (ceva între elf și orcă LOTR) vrea să dea stingerea în tot universu’. Pentru asta ar nevoie de Eter (ceva ca un lichior roșu care se învârte frumos în aer) și de momentul oportun: alinierea celor nouă lumi.

Alinierea asta e pe cale, iar asta se vede din găurile de vierme ce apar pe ici, pe colo și fac tot felul de năzbâtii pe placul science geek-ilor. Erik Selvig (Stellan Skarsgård), savantul-țăcănit-pe-care-nu-l-crede-nimeni-deși-spune-adevărul, se agită în p… goală pe la Stonehenge cu niște aparatură contra marii alinieri, fiindcă (așa se întâmplă în a treia parte) lumile încep să comunice și să facă schimb de item-uri. Nu zic mai mult, să nu stric surpriza. Că-i frumoasă.

Thor, care tocmai făcuse ordine și disciplină, cu bătătorul lui de șnițele, în cele nouă lumi, oftează (deloc convingător) după Jane Foster (Natalie Portman), în timp ce veverițoasa e, chipurile, și ea cu gândul la metalistu’ din Asgard. Romance-ul nu face scântei nici de data asta, dar măcar adună câteva momente cu ceva umor.

Ce tre să știți e că se întâmplă nasty things bazate pe eter și că cineva drag e în pericol și că mor oameni buni, dar măcar au parte de funeralii faine vizual. Deci, e cu suspans și un pic de dramă. Binișor aranjate în pagină de către niște copii mari, care nu uită cum e să fii naiv și nepervertit de „realitate”. Astfel, unele dialoguri, cu rol explicativ, sunt puerile, dar de iertat.

E bine că acțiunea nu se mai petrece așa mult pe Pământ ca în primul Thor. Și că, atunci când se hotărăște să-i facă o vizită, o face cu spectacol de calitate. (Care spectacol e meseriaș cam tot filmul. Foarte tari grenadele cu găuri de vierme ale elfilor…) E bine că avem ceva mai multă – și mai diversă – dethorminare din partea personajelor.

Deși nu dă pe dinafară de originalitate (foarte multe chestii îți amintesc de foarte multe chestii din alte filme), deși nu-i atât de dark pe cât o spune titlul, Thor DW e mai cinstit decât primul: n-are pretenții, nu dă cu oiștea-n Asgard, în schimb e mult mai distractiv.

nota_8Notă: 8

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult