To Rome with Love – Poveşti blocate în trafic

To Rome with Love – Poveşti blocate în trafic

Să fie oare cum zice chiar un personaj din film (John, interpretat de Alec Baldwin): cu vârsta vine nu înţelepciunea, ci epuizarea? Să sperăm că măcar la Woody nu e cazul şi că, doar de data asta, în grabă fiind să prindă trenul de la Paris (Midnight in Paris) la Roma, a uitat să pună în geamantan, printre bancuri, şi nişte snoave mai trainice.

Patru story-uri, care nu se ciocnesc între ele fiindcă povestitorul e un poliţist de la circulaţie şi are grijă să le dea prioritate pe rând, au loc în minunata Cetate Eternă, minunată fiindcă e ea minunată în sine şi minunată fiindcă o vedem prin ochii directorului de imagine Darius Khondji. Toate patru, mai mult nişte schiţe decât nişte poveşti cu cap şi coadă. Şi nu prea e vorba nici de finaluri false, fiindcă n-ai deschidere abruptă, ci, dimpotrivă, concluzii la fiecare. Mai pe scurt, sunt nişte bancuri dezvoltate. Drăguţe. Doar că „drăguţ” ar trebui să fie o insultă pentru abisalul Allen. Poliţistul pune „stop” la poveşti înainte ca ele să înceapă.

Cel mai promiţător story şi cu evoluţia cea mai dezamăgitoare îl are în prim plan pe Leopoldo (Roberto Benigni), omul obişnuit de obişnuit, mai obişnuit de atât nici că există. Un om în banca lui. Care devine peste noapte celebru fără să ştie de ce. Nici noi. Ceea ce nu e rău deloc – pentru început. Doar că, la un moment dat, Woody nu mai are ce să facă cu celebritatea lui Leopoldo şi îi zice că l-a păcălit. Păi, e frumos?!

Dar, ca întotdeauna, şi aici, Allen are idei geniale, inovaţii, demontează şi remontează după mintea lui mecanisme. Cu toate că pe unii personajul lui Alec Baldwin s-ar putea să-i nedumerească, mie îmi place. E ambiguu rău: nu ştii unde să-l situezi, e un fel de cor antic, geniu (tot in sensul antic), alter ego, guru, conştiinţă, e şi nu e prezent în carne şi oase. Despre ce e vorba? Tipul e arhitect şi s-a întors la Roma după 30 de ani, întâlneşte un tânăr wannabe arhitect (Jesse Eisenberg) şi-l însoţeşte everywhere. Ce e fain: deşi îi prezice lu’ ăla micu’ că o să se îndrăgostească, deşi îi dezvăluie toată strategia femeii fatale din faţa lui (Ellen Page, bună alegere, fix pe tipar), povestea se consumă totuşi aşa cum a(m) prevăzut. Tragedie antică tălmăcită în idiomul lui Woody Allen? Tare!

De la fiecare film al lui Allen rămân cu ceva, măcar cu un dialog. Chiar şi de la To Rome with Love. De pildă, din povestea directorului de operă colindat de angoase (Jerry – Woody Allen) care descoperă un supertalent interpretativ în persoana viitorului său cuscru, care însă nu poate să cânte decât sub duş. Cea mai tare fază e când acesta evoluează pe scena unei opere, sub duş (!), iar spectatorii urmăresc aria cu aceeaşi seriozitate gravă pe care o ştim – un contraplan de o secundă genial… Ce-i mai place lui Woody să dea în snobime!

Toate în tot, Woody Allen rămâne Woody Allen chiar şi în momentele proaste. TRWL merită văzut măcar pentru poante şi atmosferă.

nota_7.5Notă: 7.5 (îl aşteptăm să facă un film şi la Bucureşti; glumesc, evident)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult