Tokarev – Calibru’ nu e totul

Tokarev – Calibru’ nu e totul

Tăiat, decupat, demantelat cu grijă, Tokarev ar putea fi un scurt/ mediu-metraj bunicel, un thriller noir cu tente de tragic și absurd. Din păcate, pe parcurs, red herring-u’ își pierde mirosul specific, iar twist-ul aferent din final e, raportat la întreg, mic, meschin și sufocat.

Story-ul e după cum urmează. Paul Maguire (Nicolas Cage), ajuns mare afacerist după o tinerețe zbuciumată și controversat-mafioată, are o fiică, Vanessa, de doar 16 anișori, adolescentă în plină adolescență, bună de agățat într-un calendar cu majorete. Iar această exemplară odraslă e răpită, fără ca nimeni să înțeleagă vreo trei sferturi de film de ce, doar se bănuiește de unde: de la ruși, că se aude de un pistol Tokarev, folosit în urmă cu 20 de ani (aici io n-am înțeles o chestie, dar tac că p-ormă-i spoiler).

Uriașă durere și dorință de revenge pe Paulie. Tovarășii lui din vechea gașcă veselă de irlandezi ce se războiau cu rușii pe vremuri perestroikiste sar în ajutor (da’ mai mult încurcă, ceea ce nu-i rău). Paulie cel înnegurat începe să slaughtărească la compatrioții lui Lermontov, fără număr și, în fond, fără discernământ – ceea ce iar nu-i neapărat rău, doar că neconvingător pus în scenă. Și nu-i numai că ruși mai proști decât ăștia nu mai găsești decât în primele variante de Delta Force. E că bucățile alea nu se lipesc cu restul și nu fac acțiunea să crească cum ar trebui. În plus, ceva nu-i de-acolo: în tinerețe, Paulie și ai lui erau mai cuminți, mai cu frică de rus, iar acum, la etate, intră peste el de parcă-i la tușa Polly acasă. Mda.

Rușii au și ei un lider, Cernov, o figură, nu alta. Păcat că nu-i exploatat: are doar trei scene, minore, în care nici măcar nu e implicat Maguire. Într-una dintre ele se întâmplă o dezvăluire importantă, care ar fi trebuit să rupă. Aș, parcă nici nu-i.

Pistele false, odată create, încep să crească bălării pe ele, că nu le mai îngrijește nimeni. Nu-poți-scăpa-de-trecut, efectul bumerang, butterfly effect – trei concepte irosite, pe lângă cel de red herring. Păcat. Se merge – chipurile – pe dramă și măcelărie. Cam o oră de film inutilă, în care-l vedem pe Cage cum suferă, e angajat în dialoguri standard cu apropiații sau cu poliția (care e absolut în plus), dar mai ales dă cu cuțitul stânga-dreapta. Cum foarte bine rezumă Cernov toată chestia: „Azi, oamenii mai întâi trag și abia apoi discută.”

Scenele de măcelăreală sunt cu nerv, iar Nicky e surprinzător de în formă. Fizică, cel puțin. Și și-a schimbat vopseaua de păr, că nu mai arată chiar ca Gică Petrescu. (Sau or fi culorile mai bune.)

P.S. M-am cam săturat de valul ăsta de producții cu copile & tătici angrenați în aprige lupte.

nota_6.5Notă: 6.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult