vikander_croft.jpg (Sorrry, Angelina Jolie!) 

Alicia Vikander, noua Lara Croft, e atât de simpatică încă de la început, încât, la un moment dat, când o mămică îi spune pămpălăului de fiu al ei s-o invite pe viitoarea tomb-rideriță la o întâlnire, m-am trezit că-mi sună-n minte: „Dacă o inviți, ai de-a face cu mine.” Nicio legătură cu faptul că mămica și băiatul sunt indieni – din India. Pur și simplu, m-a cuprins o grijă de tătic față de adorabila Lara, mai grijă decât grija lu’ taxu cel natural, care a părăsit-o pentru cai verzi pe pereți. (Mbine, nu e chiar așa, că omu’ avea, ca să vezi, planuri nobile. Dar totuși...) 

Lara cea nouă, cu un indiscutabil upgrade la capitolul charismă față de predecesoare (sorry again, Angelina), ține un înduioșător doliu prelungit pentru tatăl dispărut în urmă cu șapte ani, care tată s-a dus să caute nush ce zeiță japoneză periculoasă și is missing in action. Fata refuză să preia moștenirea de dimensiuni nesimțite, astfel că abia se întreține din curierat, descurcându-se pe biclă cel puțin la fel de bine ca Joseph Gordon-Levitt în Premium Rush. Unde mai pui că e calificată în cafteală corp la corp (merge la club să dea și să încaseze pumni-picioare) și trage cu arcul încă din copilărie. Suedeza fostă balerină Vikander este acum numa’ fibră, elan, determinare și pătrățele fără număr.   

Deci, Lara e o amărâtă, locuiește într-o mansardă hipsteresc insalubră, spre deosebire de predecesoarea ei din 2001, care stătea într-un palat cu (am reținut) 83 de camere. Încă mai speră că tatăl ei se va întoarce. Dar se ivește șansa să se ducă ea să-l caute, să-l găsească dead or alive. Nu intru în amănunte, dar trebuie știut că se procedează clasic (a se citi: de la seria pe care o cunoaștem și jocul PC de la care a pornit totul). Avem iar obligatoriile obiecte/artefacte care dezvăluie indicii gen harta-comorii, în jurul cărora sunt însăilate (la fel de mecanic precum într-un joc video) poveștile arhetipale cu binele și răul în roluri principale, animate de forțe „impresionante”. (Cum spuneam, domnu’ Croft era pe urmele unei zeițe a dracu’, provenită tocmai din mitologia japonezilor, că și ăia au așa ceva, dacă nu știați.) 

Și iată, aventura-i gata. Scenariul, presărat cu flashbacks, conduce povestea într-un mod suficient de corect, încât, de două ori, când mă întrebam când apare primejdia cea mare, sau ce face plotul secundar, în secunda următoare au apărut și rezolvările. Spre deosebire de TR din 2001, cu un scenariu confuz, fără ritm și suspans (că m-am întrebat la final: asta-i tot?!), ăsta din 2018 e OK, după reguli. Nu strălucește, dar măcar e corect. De exemplu, când Lara întâlnește cu un anumit personaj, al cărui actor a fost inspirat ales în persoana lui Nick Frost, am știut care va fi scena de final. La fel, am prevăzut twistul dinspre final (cel care deschide calea spre sequel). Nimic îngrijorător. Chiar dacă o să le intuiți și voi, nu înseamnă că filmul e vreun eșec. Până la urmă, nu vedem întotdeauna un film doar ca să ne amețească cu răsturnări de situație absolut de neimaginat – altfel, n-am revedea atâtea filme, pe care de multe ori le știm pe de rost. 

Dacă înțelegeți la ce mă refer, TR de anul ăsta e un film văzut de multe ori (având în vedere tropii, clișeele și situațiile nu tocmai originale), dar care merită încercat. Deși, la un moment dat, o revelație importantă e mult prea grăbită ca să dea verosimil (o scenă care mi-a amintit de o alta, din romanul Pinocchio, hahaha), filmul conține suficientă energie (în mare parte, injectată de minunata Alicia). După câte văd, a fost penalizat aspru de critici. Cred că mulți au făcut, din rea-voință, abstracție de context. În fond, brieful a fost necruțător: orice abatere (mult prea creativă) de la el ar fi echivalat cu o erezie inadmisibilă. Să nu uităm că se bazează pe un joc video, că trebuie să țină cont de „povestea” acestuia. Dar, va exista un sequel, să sperăm că scenariștii vor avea mai multă libertate pe partea de creație data viitoare.  

Un adventure cu căutări-de-comori-periculoase mult sub seria Indiana Jones, cu un public-țintă pe care îl văd pe undeva la 12-14 ani (filmul nu conține nuditate și violență care să traumatizeze spectatorii mai fragezi), are, ca puncte forte, ingenioase scene de suspans și o eroină incomparabil mai umană decât predecesoarea. Un film de popcorn mai mult decât satisfăcător. 


Notă: 7

nota_7.jpg

A review recommended by Arnia Software, the preferred Mobile App Development Company in Romania, specialized in delivering top Mobile App Development Services.

Scris de Stefan | Thursday, 15.03.2018 11:47 Cronica de film

National Cinematografic