Trolls (2016) – Fericirea nu e în mâncare

Trolls (2016) – Fericirea nu e în mâncare

Ci în gustul ei. Iar trolii au gust de fericire, deci, teoretic, odată ce-ai gustat un trol… Practic, așteptăm un sequel, nu neapărat cu mai multe condimente, dar cu o bucată de cărniță mai substanțială (a se citi, povestea de bază).

Trolii din Trolls sunt exact pe dos de cum îi știm din tradiție (măcar din LOTR): nu trolează, ba sunt chiar sinceri și naivi, și nici nu papă hobiți sau oameni, ci ei înșiși fac meniul principal al unor făpturi urâcioase și depresive numite bergen-i – care ar fi ceea ce trolii „adevărați” sunt pentru noi. Trolii de aici sunt niște candy-colored făpturele care cântă, dansează și se îmbrățișează la ore fixe. Cum să nu-ți vină să-i mănânci? Așa își spun și bergenii, în rândul cărora e legendă că mâncatul de troli te face fericit mai ceva decât o liniuță sau schingiurea tipului-cu-bormașina de la etajul 8. Evident, trolii s-au săturat să fie hăpăiți, așa că s-au ascuns bine bine. După 20 de ani, însă, când prințesa trolă Poppy e pe cale să devină regină, și brotacul de prinț bergen Gristle să fie încoronat rege, trolii sunt descoperiți de temuta Chef și pregătiți să devină papa bun. Într-o secvență muzicoasă, întocmai ca-n Frozen, Poppy se transformă din câteva versuri, trecând pe war mode și e însoțită de paranoicul Branch (are bunker, da) în tentativa de a elibera micuții cântăcioși. C-o să fie romance cu năbădăi? Clar.

Dacă povestea e cam grăbită și previzibilă (ca și inevitabila concluzie, fericirea e înăuntru), în schimb, la nivel de microsecvențe, avem adevărate mostre de ingeniozitate: nu numai ceva suspans, dar și dialoguri ghidușe, cu fermecătoare contre, susținute vizual, auditiv nici că se poate mai bine, cu replici și mimică memorabile. Norișorul șmecheraș care se roagă de morocănosul Branch să-i dea un hi five? Deliciu.

Creatorii exploatează la greu (și, evident, kids friendly) „spaima”/ fantasma de a fi mâncat a copiilor (cu subsecventul punerii la adăpost, sub ocrotirea părinților). În „jungla” pe care curajoasa Poppy o străbate în drum spre orașul bergen-ilor, pe ritmuri pop, tot felul de jivine și „plante” încearcă s-o înhațe pe zvârlugă, care n-are treabă, cântă în legea ei, ignorând „primejdiile”. În general, conflictul e atenuat atât cât să nu fie chiar inexistent: nici măcar nu vedem/ nu ni se spune cum vor fi preparați micuții, deși ni se arată o „grozavă” carte de bucate cu rețete „înfricoșătoare” în mâna lui Chef.

O subpoveste o implică pe slujnica bergenă Bridget, în al cărei destin până și puștii recunosc personajul Cenușăresei (în loc de condur, o patină cu rotile, hahaha). Ca și intriga principală, un subplot pus în pagină poate mult prea prudent. Dar e de înțeles: creatorii și-au impus niște canoane destul de restrictive. Când ai drept sarcină să bagi cât mai multe muzichii, de multe ori tre să ții cont mai degrabă de ele decât de ispita de a elabora narațiunea.

Interesant: comunitatea trolească amintește, la un nivel subtil, de lumea din Avatar. Și aici e vorba de un fel de forță misterioasă, suflu vital răspândit în fiecare locuitor, deși nu se insistă pe asta. Simpaticele creaturi luminează din interior (nah, bună dispoziție), se camuflează și devin cenușii și opace la tristețe, iar în părul lor (măciucă) dețin abilități de invidiat.

O animație musical fără mari pretenții, disco-sclipicioasă (în sens bun), de o veselie contagioasă. (Nah că am făcut o rimă.) Pentru toată familia.

Notă: 8

nota_8.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult