Vampire Academy – Ani de liceu, când de dume dai la greu

Vampire Academy – Ani de liceu, când de dume dai la greu

Hazul, cel puțin pentru noi, cei din spațiul mioritic, începe încă de când afli că vampirii buni sunt „moroi”, iar ăia ticăloși, „strigoi” (împărțire pe bază acustică probabil). Apoi, că protectorii vampirilor cumsecade (nu-mi vine să le spun „moroi”, că mă bușește râsu’) sunt numiți „dhampiri” – pe aproape de cum le zicea Tipătescu la ăia de „sug sângele poporului”.

În fine, avem aici o mitologie nouă și năstrușnică, în care moroii au chiar și biserică (unde vorbește de la amvon un nene îmbrăcat aproximativ ca preoții ortodocși ruși) și învață magia. Doar că asta-i mai mult de dragul artei, că dacă apare strigoiu’, tot cu un țăruș de argint cinstit îl rezolvi – în timp ce împielițatu’ e ținut de vreo trei-patru dhampiri, fiin’că-i prea de la țară.

O moroiță și o dhampiriță, una mai mimoză ca cealaltă, și-au făcut de cap în lumea largă, dar sunt prinse și aduse înapoi, la Academie. Aici sunt puse sub strașnică supraveghere, că moroița e posibilă viitoare regină, iar dincolo, adică în lumea noastră, cu iPhone și facebook, își poate compromite imaginea, deh. Și poate fi păpată, ireversibil, evident.

La Academie, Vasilissa Dragomir (aici autoarea cărții a nimerit ea ceva etimologie) e înconjurată de primejdii, vorba ei, mai mari decât afară. Curge cu amenințări și intimidări, mai fățișe, mai anonime, în timp ce Rose dhampira are timp și să investigheze și să se îndrăgostească și să telepatizeze cu protejata sa.

Avem piste false și răsturnări de situație cât pentru două filme (pe cuvânt), doar că sunt aranjate într-un fel nu numai obositor, dar și fără să se fructifice momentele importante. Un ghiveci indistinct și, pentru unii, și indigest. Pentru cei care au răbdare să recompună mental toată acțiunea, lucrurile ar putea avea un sens.

Scenaristul a scos din carte și a îndesat în scenariu tone de informații a căror utilitate e că te fac să râzi, deși tocmai acolo nu-i nimic de râs. Hohotele însă au fost rezervate răsturnărilor de situație regizate parcă de Ed Wood și incredibilului joc al lui Gabriel Byrne, care ar merita un abonament pe viață la Zmeură pentru rolul ăsta. (Pe alea mici le iertăm, iar de Kurylenko nu ne legăm, fiindcă pare să fi priceput în ce joacă și și-a „intrat în rol”.)

Vampire Academy e un fel de Twilight combinat cu Harry Potter produs pentru canalul Nickelodeon. Dialogurile – destul de OK în context – sunt clar din zona respectivă. Orice efect dramatic e sufocat cu grijă sub o plapumă de superficialitate. Probabil, ca să nu ne rănească sensibilitatea.   

Per total, e din categoria aia de filme pe care nu te poți supăra. Oricum, intuiești din trailer cu ce ai de-a face. Preconizez că fetele de 10-16 ani, moarte după vampiri cu priviri „enigmatice”, o să facă fandom (am verificat asta, fiindcă l-am văzut cu două puștoaice de 12-13 ani, care au fost entuziasmate). Mai ales că ne amenință niște sequels. Pentru alte categorii de vârstă, cred că poate fi recreativ într-un mod original.

nota_6Notă: 6

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult