Vehicle 19 – O cursă pe gafă şi pe moarte

Of…

Că parbrizul din spate rămâne intact după rafale înverşunate de gloanţe, tamponări, rostogoliri & stuff, OK, poţi să-i zici miracol. Că victima din portbagaj avea un căluş în gură deşi mâinile nu erau legate la spate, ci în faţă, iarăşi, mare scofală (poate căluşul respectiv avea ceva substanţe nutritive sau calmante, astfel că de ce să-l scoţi?!). Să nu fim chiţibuşari. Dar când te întrebi unde dracu’ e criminalul carele este, atunci e grav.

Păi, ia să vedem de ce… Michael Woods (un Paul Walker no so fast, no so furious, but so pissed off), eliberat condiţionat la el în State, vine să-şi vadă ex-nevasta tocmai în ţara lui Yo-Landi şi a lu’ apartheidu’. De ce nu ia el un taxi până la ambasada care o deţine pe tipesă? Primul mister. (Mai ales că după aia se încurcă în harta aia blestemată ca mine într-o reţetă de mâncare în vietnameză. Şi mai e nevoit să conducă şi pe dreapta… Crunt.) Deci, băiatul nostru se suie, crede el, într-o maşină închiriată. De fapt, e altă maşină, iar în hardughia respectivă găseşte un pistol cu amortizor, o victimă (nu vreţi să ştiţi cum, că vă pufneşte râsu’) şi un telefon. Victima, îmbrăcată ca o absolventă a şcolii generale din Chiajna, promoţia 1990, e ditamai procuroarea, pe care şeful poliţiei o vrea moartă din motive. Cu alte cuvinte, maşina aştepta (în parcare de aeroport!) pe altcineva, care să facă the dirty job, right? Deja îmi frecam lăbuţele: să vezi ce eminenţă cenuşie apare acum, un Terminator numa’ gând de uciganie, pfff… Respectivu’ însă nu iese la numărătoare… Dublu mister, adică ce-a păţit sau, dacă chiar nu fiinţează pe undeva, de ce nu şi-a făcut şeful-poliţiei-cel-corupt treaba până la capăt, că dacă e să-l cântăreşti după ce-i poate pielea, e arhiomnipotent?!

Să ne înţelegem: nu ţin să ştiu cât are Woods la pantofi şi dacă dă bomboane la copii de Halloween…

La chestiile generatoare de nedumeriri se mai adaugă şi impactul dintre jocul lui Walker şi cel al sud-africanilor. Practic, n-au dialog, ci doar monoloage intercalate. Ar fi mojicie să faci mişto de o şcoală de actorie, dar e cam greu să nu te buşească râsul la patetismul „genuin” al actorilor din aria respectivă. Şi noi, europenii, suntem oameni… 

Ca să fie ciudăţenie până la capăt, regizorul şi scenaristul Dewil (lol) inserează momente lirice cu sau fără implicaţie horror-apocaliptică. Africanii care gravitează în jurul lui Walker pot fi foarte bine nişte zombies mascaţi în oameni mai mult sau mai puţin cumsecade. Dewil e mândru de wild, wild south-ul lui şi asta nu mă deranjează, dimpotrivă, doar că nu suntem la categoria documentar aici. 

Admir scenariile simple, monolitice, fiindcă sunt cele mai dificil de făcut. Vehicle 19 se vrea un astfel de scenariu (fără ramificaţii, subploturi inutile etc. etc.) Dar o poveste simplă are în jurul ei mii de ancore invizibile. V 19, nu. Treabă de amatori. Sunt multe probleme, prea multe să le înşir aici.

Păcat de filmările wide frumoase şi imaginea uşor arsă şi grunjoasă, foarte de efect (omul ştie să-şi filmeze ţărişoara). Aici, da, se poate vorbi de măiestrie. Ca şi în cazul coloanei sonore, pentru care orice casă de producţie ar fi licitat până la faliment.

Mukunda Michael Dewil (îşi) iubeşte filmul. Asta e o mare calitate. Din păcate, e singura.

Notă: 6