Vi är bäst (2013) – F…ck dä räst!

…Scuzată-mi fie suedeza.

Iată că se poate dramă cu copilărie fără abuzuri și fără familii disfuncționale. Mbine, Vi är bäst nu e chiar dramă dramă, că ori râzi din toată inima, ori mai păstrezi un juma de zâmbet chiar și în momentele cele mai triste. Și un pic de disfuncțional tot există – mama lui Bobo, personajul principal, e divorțată și nu reușește să aibă un iubit ca lumea. Dar asta n-o afectează prea mult pe fată, care deja are gândurile ei apropo de cei care fac pipi din picioare. La 12 ani ai ei, cu ochelari, cu o tunsoare nefericită (s-a tuns singură) și, în general, aspectul unui băiețel, Bobo cunoaște chiar și sentimentul ăla urât numit invidie față de colegele mai dăruite de la natură. Evident, nu ăsta e singurul motiv pentru care ascultă punk și e prietenă cu o altă punkistă, Klara (care chiar are freză mohawk). În 1982, când Iron Maiden scotea „infamul” The Number of the Beast, iar Madonna primul single, punk-ul era socotit deja desuet. Dar Klara are o vorbă: Poate ați auzit că punk-ul a murit. N-a murit, vă spunem noi. Și o s-o demonstrăm. 

Când eram ceva mai mic decât ele, voiam să construiesc o rachetă – din aia de plimbat prin cosmos. Bobo și Klara, trăitoare în Stockholm-ul lui 1982, nu-s cu nimic mai realiste: își fac trupă de muzică, deși n-au instrumente și oricum n-ar avea habar să le folosească. Iar asta e foarte… punk: ne adunăm și urlăm împotriva a tot ce nu ne convine, în special… ora de sport, nemulțumire care se extinde asupra sportului în general: „copiii în Africa n-au ce mânca, iar noi ne uităm la sport”, cam așa sună versurile „melodiei” lor. Ajung să-și facă repetițiile cu instrumentele unei alte trupe și, când își dau seama că le trebuie mai mult de atât și de marele lor of, o cooptează pe Hedvig, o frumușică ceva mai mare decât ele, care cântă foarte expert la chitară rece. Ideea e a lui Bobo, iar Klara (cea mai dezghețată, mai spontană și mai răzvrătită) sare imediat ca arsă: cine, creștina aia?! (Cât am râs…) Până la urmă, Hedvig e adoptată, cu condiția… să se lase tunsă. Toată lumea e fericită, mai ales Bobo, că are o prietenă mai timidă decât ea. 

Există vreo direcție în toată treaba asta? Abia, abia. Știm că, la un moment dat, va fi un recital în fața altor copii/ adolescenți, dar lucrurile nu decurg chiar „clasic”, ca în alte filme de gen (musical-uri), iar climax-ul („confruntarea” cu publicul) e atipică, dar, iarăși, foarte în spirit punk. Da, fetele învață, în cele din urmă, ceva muzică, nu neapărat gradat, dar cu descoperiri pline de entuziasm. Entuziasmul lor este atât de natural, de demn de invidiat, relația intergrup, atât de spontană, că te gândești că sigur e și improvizație. Ai deseori senzația că urmărești un documentar. Deși n-are nimic romanțat, nimic „poetic” sau „enigmatic”, Vi är bäst reușește să fie fascinant prin incredibila autenticitate cu care surprinde psihologia vârstei. Ca să vezi logică… Atunci când Hedvig (fosta „pocăită”) e oripilată de niște versuri, Klara o liniștește repede: dacă cineva cântă despre cum vrea să-l spânzure pe Dumnezeu, înseamnă că acesta există. Deși… e fascist. Fetele au absorbit (și din reviste) ceva filozofie punk și vehiculează cu naturalețe noțiuni precum „muzică comercială”. Bineînțeles, când beată fiind (!), vrea să intre în grațiile unui tip, Bobo e gata să facă concesii, „trădându-și” „idealurile”. Nu numai astfel de labilități sunt surprinse cu un umor înduioșat, dar și primele apropieri de sexul opus: prima îmbrățișare mai puțin inocentă, prima mână pe după umeri. Genial. Absolut fabuloase și micile actrițe, nici nu știu care-i mai tare, dar preferata mea e Mira Grosin (Klara): îi reușește de minune rolul de șmecheruță vulnerabilă. 

Culoarea epocii (pulovărele lălâi, „iegării” cu talie înaltă, permanenturile cucoanelor etc.) este și ea excelent redată. 

Dacă scenaristul/ regizorul Lukas Moodyson nu e la primul film cu copii/ adolescenți (Lilja 4-ever și Raus aus Åmål), cred că ăsta e cel mai bun al lui de până acum. Pe lângă capacitatea de a surprinde psihologia (pre)adolescentă, mai e și mesajul, rezumat în titlu și, deși nu original, redat într-un mod original: suntem cei mai buni, orice ar spune ceilalți. 

Notă: 8.5