Wanderlust – Jennifer Aniston a fost cenzurată!!!

Wanderlust – Jennifer Aniston a fost cenzurată!!!

Păi, cum aşa, o dată îşi expune şi ea sânii benevol şi la tot poporul, şi atunci e blurată?! Adică, ne trec prin vizor nişte godzille de nudişti tremurându-şi pieile solzoase în slo-mo, iar pe nevăstuica de Jenny o pun la ţol de măicuţă?! Ca să nu spunem că o scenă de sex avem tot filmul, cu ea şi masculul alpha, şi pe aia o taie la montaj?!

Mai mult, morala de substrat a filmului o să te cam sperie, fiindcă sună în următorul fel: „Necazuri în Paradis? Înapoi la muncă!” O să te convingi singur că nicăieri nu-i mai bine ca la birou. Acolo, în momentele când şeful nu-ţi suflă în ceafă, poţi să visezi în linişte la simplitatea vieţii în natură, alături de oameni simpli, necorupţi de civilizaţie. Şi, mai ales, lângă fete suple (şi fără fiţe!) care îţi oferă dragostea lor la fel de firesc precum îţi răspund la întrebarea cât e ceasul…

Altfel, dacă îndrăzneşti să-ţi urmezi visul, dai de nişte naşparlioţi (adică: hippioţi naşpa), care te obligă să dormi în camere fără uşi, să-ţi faci nevoile asistat de vecini (care vecini? tocmai vroiam să zic că eşti într-o mare familie) şi să-ţi dai maşina unui tip care te face să bănuieşti că nici să citească nu ştie, darmite să aibă carnet.

Bineînţeles, iniţial, George (Paul Rudd) şi Linda (Aniston) visează la lucruri mai banale, precum un job sigur sau să le aprobe HBO un documentar despre pinguinii cu cancer testicular. Nu le iese şi tre să-şi vândă minusculul apartament din NY cumpărat cu două-trei zile mai devreme şi să se care din metropolă. Aşa ajung ei (întâmplător) în Paradis (mă rog, Elysium, pentru cunoscători), unde primul semn că au intrat e unu’ gol puşcă, vânturându-şi cârnăciorul în lumina farurilor… (Mai târziu aflăm că respectivul e un fel de Allen Ginsberg al comunităţii, nu la fel de talentat, dar cel puţin la fel de perseverent şi liber(tin).)

Cei doi amărăşteni sunt în culmea extazului (şi de la ayahuasca) până când încep să vadă detaliile menţionate mai sus. Linda pare să se împace cu situaţia (mai ales că se apucă să-şi elibereze chi-ul sexual cu liderul Seth cel chitarist sălbatic & romantic) şi nu vrea înapoi, ba mai şi protestează în sânii goi alături de hippies în faţa capitaliştilor ticăloşi implementatori de cazinouri. Pe când George e un perfect exemplu de fish out of water.

Deşi story-ul nu dă pe dinafară de originalitate (că nu-l ajută nici ideea, exploatată nemilos de decenii), gagurile reuşesc să-ţi măgulească inteligenţa, iar personajele au un tonus de invidiat. Ca să vezi cum îşi fac parte unii: coscenaristul şi actorul Ken Marino îşi croieşte un rol (Rick, the dick) meseriaş tare, o superbă mostră din ghidul mârlanului îmbogăţit – o să aveţi cu siguranţă un déjà vu savuros din realitatea imediată (eu, cel puţin, am avut). Şi nu numai cu el, dar şi cu nevastă-sa, o borderlineriţă alcoolică adeptă a motivaţionalului de a nşpea mână.

În Wanderlust ai calupuri de umor răcoritor, cu grosolănii cât să mulţumească şi gusturile mai rafinate („F… the penguins!”, lol), fără să sară însă targetul, mizând mai puţin pe noutate cât pe artizanat.

Rezultatul e unul trainic, dacă nu chiar memorabil. Secvenţa alcătuită din minisecvenţe de câteva secunde în care Linda şi George se ceartă în maşină, pe autostradă, nu este neapărat originală, dar a naibii de amuzantă, aşa simplă cum e. Iar asta presupune muncă, nu glumă.

La final, Wanderlust îşi cere scuze pentru încheierea previzibilă şi îţi oferă un bufet suedez de gimmicks drăguţe, printre care şi apariţia, în cameo, a lui Ray Liotta. În ce mă priveşte, concluzia e că Marino şi scenaristul şi regizorul David Wain au făcut din nou (după Role Models) o treabă cinstită. Merită onorată.

nota_7.5

Notă: 7.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult