we-are-your-friends-199389l.jpg Genul de film călduț și grijuliu cu audiența despre care nu poți spune că e prost, fiindcă-i construit corect, deși pe tema respectivă (creație muzicală), ar fi de preferat o tonă de greșeli, dar ceva mai multă „viață” – un loc comun pe care, evident, îl găsim și în film, când maestrul îi spune învățăcelului că e bun tehnic, dar îi lipsește acel crâmpei de. We Are... (al cărui titlu în română, Vibrează cu mine, parcă-i mai adecvat) este totuși un pic peste multe dintre coming-of-age-urile insipide din ultima vreme. Un picuț. 

Mai pe cale obișnuită, mai „ajutat” de ierburi & pilule, DJ-ul Cole (Zac Efron) visează. Visează să devină un fel de Grenouille al mixajului, să agite mulțimile din cluburi și de la summer fest-uri mai mult decât sunt ele de obicei. Să le dea artă, nah. Cole disprețuiește DJ-ii comerciali, care pun piesele cerute și, în general, fac pe placul publicului, niște curve, cum s-ar spune. 

Iar povestea butonistului nostru pornește de la următoarele date. Aflat la vârsta când băieții de bani gata lustruiesc băncile universităților de prestigiu, Cole și gașca lui tre să muncească ca să aibă de un cico (adică whisky, droguri, gagicuțe mai fără pretenții).  La un moment dat, e încercat din două părți: un job la Paige, un rechin imobiliar și ucenicia la James Reed, mare DJ once upon a time, acum molcomit și blazat, dar posesorul unui exemplar din cea mai pură rasă piți: botoasă, ocheade studiat umede, genul de cluberiță hrănită cu priviri pofticioase. Firește, faptul că Sophie este, de fapt, o sensibilă, nu e vreo contradicție în portret. Ei, și, ca să vezi, Cole, deși, când ajunge să mixeze prin cluburi, are parte de bagaboante pe săturate, el oftează după femeia maestrului. O situație cu adevărat intrigantă (chiar ești curios ce-o să se întâmple), având în vedere potențialul spre zero al unui romance serios (că suntem în dramă, am uitat să vă zic): tipa n-are cu ce, iar „actrița” care o joacă e antitalent absolut. (De curând, am văzut-o în Entourage și aveam aceeași nedumerire privitoare la prezența ei.) 

Noroc că avem grijă & necaz și din altă sursă: concomitent cu Reed care se prinde că ucenicu-i f... tipa, Cole înțelege cum stă treaba cu imobiliarele. Doar că, ah, complicațiile progresive o cotesc imediat în altă parte, spre relația intragașcă. E bine și așa, dar parcă episodul imobiliar merita exploatat mai mult. Acolo era obstacol frumos. 

Evoluția artistică e previzibilă și presărată de clișee, dar, pe alocuri are amănunte interesante (teoria influenței directe a muzicii asupra fiziologiei) și, uneori, ambalată frumos, chiar inspirator: faza când Cole își dă jos căștile de pe urechi, descoperind astfel, outside the box, adevărata inspirație, e chiar faină, mai ales raportată la categoria filmului. Filmul, în general, rămâne între anumite standarde mediocre (cerute de producători, sigur), chinuindu-se în același timp să problematizeze niște aspecte, să le dea un pic de profunzime. Îndrăzneață, în acest sens, faza în care efectul unor droguri (lumea din jur se transformă într-o pictură mișcătoare) este contextualizat fără obișnuitul avertisment, fără semnul negativ. 

Naratorul (la persoana I, Cole) strică 20% din film. N-are rost, n-are haz. Actually, hazul oricum lipsește, aproape cu desăvârșire. 

Notă: 6 

nota_6.jpg



Scris de Stefan | Saturday, 29.08.2015 15:40 Cronica de film

National Cinematografic