What’s Your Number? – E gratis: ne căsătorim şi gata!

După ce, ani de zile (multicei, după ridurile care au început să apară pe ici, pe colo), a făcut-o într-un total mister privind scopul, obiectivul, intenţiile ş.a.m.d, Ally Darling (Anna Faris) are brusc revelaţia, indusă de revista Marie Claire, că tre să se mărite şi că nu poate din cauză de prea mulţi bărbaţi cu care… greu de spus ce a făcut, că nici sex nu se poate numi, după nişte standarde decente.

Această a unşpea milioană glossy magazine victim cade în capcana magicei cifre de 20 (masculi) – reprezentând alarma că s-ar putea să rămână nemăritată. Fără să-şi dea seama că au fost mai mult nişte accidente decât ceva gen „pe încercate şi pe luate”. De unde ar trebui să iasă nişte comic. Dar nu iese. Fiindcă nici scenaristele (două la număr) par să nu-şi dea seama că e ceva în neregulă. Din trecutul matrimonial al blondinei nu putem trage decât concluzia că ori a făcut-o dintr-o formă rară de masochism, ori din prostie.

În fine, acum vrea să se mărite, iar asta pare o chestie pozitivă. Ca să nu depăşească cifra fatidică, se hotărăşte să-şi caute foştii parteneri de (numiţi voi ce), doar doar vreunul merită să-i devină soţ. În acest genial quest e angrenat the boy next door (un Chris Evan care a făcut sigur pneumonie de cât l-au dezbrăcat), un womanizer cu preocupări detectivistice. Ăsta vrea să i-o tragă, evident, ea, tot evindent, se abţine. La fel de evidentă e şi urmarea, las puncte puncte să completaţi…

Am numărat cel puţin trei tranziţii între scene care în orice manual de scenaristică ar fi stat la capitolul „aşa nu”. Exemplu… Gagica e chemată în biroul şefului. Acesta îi spune să-şi ţină pardesiul pe ea. Tranziţie: ea în staţia de metrou cu cutia cu efecte personale. Perfect: ai înţeles că a fost concediată. Dar… Urmează explicaţia, fiindcă se revine înapoi la birou, unde şeful îi spune că nu mai e nevoie de ea. What for? E ca şi cum explici un banc. Jigneşti inteligenţa spectatorului.

Se râde la filmul ăsta, doar că şi râsul e de mai multe feluri, cum bine ştim. La o fază ca: se întâlneşte cu un fost, care e acum ginecolog, în cabinetul acestuia, iar ăsta n-o recunoaşte decât după ce îi vede vaginul: „Ally!” (Ca să nu mai spunem că, în scena următoare, Ally repetă chestia asta vecinului…) În astfel de cazuri, râsul e unul mai degrabă jenat. Comedia se vrea romantică – şi se străduieşte să fie aşa, cu excepţia bancurilor.

Care romance?! Între Ally şi vecinul arătos, doi friends with benefits, n-ai niciun fel de chimie până spre sfârşit, când scenaristele încearcă să dreagă busuiocu’ cu o fugă de la nuntă şi o alergătură prin tot oraşu’ în căutarea lui true love. So cliché…

În dorinţa de a împăca romance-ul ingenuu, naiv, cu vulgarităţile, trântite chipurile să dea „realist”, makerii filmului reuşesc o cacofonie din care ai vrea să înţelegi ceva şi nu reuşeşti.

Ce-i drept e drept, Anna Faris îşi poartă chiloţeii cu o anume feciorelnicie care înduioşează. Şi joacă cât poate ea de bine to save the date. E haioasă în felul ei. Şi cam atât.

Notă: 5.5 (măcar Anna Faris şi Chris Evans îşi dau silinţa)